Consumer Electronic Show 2014: ce gadgeturi se lansează la Las Vegas

Consumer Electronic Show 2014: ce gadgeturi se lansează la Las Vegas

Peste 3.000 de companii s-au reunit la Las Vegas pentru a prezenta ultimele noutăţi din domeniul tehnologiei în cadrul Consumer Electronic Show (CES) 2014.

Ediţia din acest an a celui mai mare târg din lume de gadgeturi are ca temă principală micile computere cu senzori care se pot pune pe diverse părţi ale corpului, după ce an la rând tabletele, telefoanele inteligente sau televizoarele au fost în prim plan. Anul acesta, producătorii au reuşit din nou să uimească.

Pe lista produselor lansate la Consumer Electronic Show 2014 este o periuţă de dinţi care se sincronizează cu smartphone-ul sau tableta şi îi spune utilizatorului dacă execută corect periajul sau dacă a spălat cum trebuie toţi dinţii.

Intel a prezentat la Consumer Electronic Show 2014 din Las Vegas un computer de dimensiunile unui card de memorie, cu procesor dual-core, de mici dimensiuni, bazat pe tehnologia Quark. Numit Edison, computerul va fi disponibil din vară.

Samsung şi-a extins portofoliul de tablete, prin lansarea noilor linii de produse Galaxy NotePRO şi TabPRO cu Android. Deocamdată, producătorul sud-coreean nu dezvăluit şi preţul tabletelor care vor fi disponibile pe piaţă începând cu lunile următoare. Samsung Galaxy Note Pro 12.2 este o tabletă cu un display Super Clear LCD de 12,2 inchi şi rezoluţie de 2.560 x 1.600 pixeli, cu suport pentru S Pen stylus, cu două variante de procesor (Snapdragon 800 sau Exynos 5 Octa).

La Consumer Electronic Show 2014, Sony Mobile a lansat smartphone-ul Xperia Z1 Compact, o versiune compactă a modelului Xperia Z1, cu cameră foto cu senzor de 20 MP, ecran HD cu diagonala de 4,3 inci, procesor quad-core de 2,2 GHz, 2 GB memorie RAM şi baterie de 2.300 mAh. Xperia Z1 Compact va putea fi cumpărat începând cu luna februarie.

Ne puteți urmări și pe Google News