Dragnea, întâlnire cu reprezentanţii societăţii civile

Dragnea, întâlnire cu reprezentanţii societăţii civile

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a avut vineri o întâlnire cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai studenţilor, iar principalul subiect de discuţie a fost implementarea unei strategii pentru tineri.

"Am avut o întâlnire foarte bună cu unii reprezentanţi din societatea civilă, de la unele asociaţii, fundaţii, de la Uniunea Studenţilor din România, de la o fundaţie importantă a tinerilor din România. Le-am prezentat chiar şi Codul nostru de conduită, am discutat despre necesitatea ca în România să se realizeze un program de dezvoltare, să se stabilească nişte obiective strategice, să se realizeze nişte structuri care să urmărească totuşi implementarea aşa-zisei strategii pentru tineri, care există dar nu ştie nimeni dacă ea se pune în practică. Am stabilit de comun acord să continuăm acest dialog, să devină o obişnuinţă, să îi ajutăm să se înfiinţeze şi să funcţioneze Consiliul Naţional al Tinerilor care poate să fie o structură ce le va da foarte multă coerenţă şi îi va ajuta să devină o voce auzită", a declarat Dragnea, la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.

El a adăugat că tinerii îşi doresc o infrastructură a lor şi legislaţie care să le stimuleze angajarea. 

"S-a vorbit mult despre sistemul de educaţie şi despre sistemul de sănătate, despre nivelul de investiţii care trebuie făcute aici, s-a discutat despre cultură, despre cum pot fi atraşi tinerii către cultură, s-a discutat despre faptul că vor să aibă acces la muncă şi dreptul la muncă. Ne-au spus că cel puţin 20% dintre tinerii activi din România nu muncesc, deci sunt şomeri, ceea ce este un lucru foarte grav", a arătat Dragnea.

 
"Am avut o întâlnire foarte bună cu unii reprezentanţi din societatea civilă, de la unele asociaţii, fundaţii, de la Uniunea Studenţilor din România, de la o fundaţie importantă a tinerilor din România. Le-am prezentat chiar şi Codul nostru de conduită, am discutat despre necesitatea ca în România să se realizeze un program de dezvoltare, să se stabilească nişte obiective strategice, să se realizeze nişte structuri care să urmărească totuşi implementarea aşa-zisei strategii pentru tineri, care există dar nu ştie nimeni dacă ea se pune în practică. Am stabilit de comun acord să continuăm acest dialog, să devină o obişnuinţă, să îi ajutăm să se înfiinţeze şi să funcţioneze Consiliul Naţional al Tinerilor care poate să fie o structură ce le va da foarte multă coerenţă şi îi va ajuta să devină o voce auzită", a declarat Dragnea, la sediul central al PSD. 
 
El a adăugat că tinerii îşi doresc o infrastructură a lor şi legislaţie care să le stimuleze angajarea. 
 
"S-a vorbit mult despre sistemul de educaţie şi despre sistemul de sănătate, despre nivelul de investiţii care trebuie făcute aici, s-a discutat despre cultură, despre cum pot fi atraşi tinerii către cultură, s-a discutat despre faptul că vor să aibă acces la muncă şi dreptul la muncă. Ne-au spus că cel puţin 20% dintre tinerii activi din România nu muncesc, deci sunt şomeri, ceea ce este un lucru foarte grav", a arătat Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News