Politica
Tăriceanu: Eu, ca preşedinte al Senatului, nu am ceea ce se numeşte coloană oficială
- Larisa Bernaschi
- 23 octombrie 2015, 12:58
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat vineri că nu dispune de o coloană oficială, precizând că doar preşedintele României şi premierul beneficiind de o astfel de măsură de siguranţă. El a precizat că că maşina cu care se deplasează ca preşedinte al Senatului este însoţită doar de o maşină a SPP, care merge în urma maşinii sale.
"Eu, ca preşedinte al Senatului, nu am ceea ce se numeşte coloană oficială. (...) Nu ştiu ce înseamnă la dvs. coloană oficială. Efectiv, nu ştiu care este definiţia coloanei oficiale. Coloană oficială poate să fie la primirea unui înalt demnitar, dar în rest sunt anumite măsuri de securitate variabile în funcţie de poziţia pe care o ocupă demnitarii în stat şi care implică o anumită, hai să spunem, desfăşurare de forţe. Acest lucru este valabil la preşedinte, în primul rând, şi la prim-ministru. Restul nu au ceea ce se numeşte la propriu o coloană oficială", a spus Tăriceanu.
Întrebat dacă vicepremierului Gabriel Oprea ar trebui să îşi prezinte demisia în urma accidentului de marţi, în care un poliţist din coloana sa oficială şi-a pierdut viaţa, Tăriceanu a replicat: "Asta este o problemă în care nu vreau să intru. Puneţi-i dumnealui întrebarea!".
De asemenea, Tăriceanu a fost chestionat dacă, aflat în situaţia vicepremierului Gabriel Oprea, ar fi optat pentru o explicaţie clară, însă preşedintele Senatului le-a spus jurnaliştilor că nu poate răspunde în locul altor persoane.
"Nu mă puneţi să răspund în situaţia altor persoane, că nu este rolul meu", a afirmat Tăriceanu.
Poliţia Capitalei a anunţat joi că poliţistul care a decedat în urma unui accident de motocicletă se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.
Potrivit sursei citate, poliţistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu specifice poliţiei rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil şi fix de fluidizare a traficului rutier în Bucureşti, asigurând deplasarea în siguranţă a coloanei oficiale, precum şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Recomandările noastre