Cum a ajuns sediul de campanie al lui Iohannis jucăria lui Tăriceanu și a partidului său | FOTO

Cum a ajuns sediul de campanie al lui Iohannis jucăria lui Tăriceanu și a partidului său | FOTO

Fostul sediu PNL, ulterior al USL și în cele din urmă sediul în care Klaus Iohannis și-a desfășurat campania pentru alegerile prezidențiale din 2014, este acum pe mâinile fostului lider PNL Călin Popescu Tăriceanu.

Sediul aparține RA-APPS, iar ALDE a făcut  cerere de închiriere, așa cum au procedat anterior și liberalii. Anterior, sediul a fost deținut de PNL, care de asemenea l-a închiriat de la stat. 

În sediul de pe Kiseleff au avut loc consultările și negocierile privind înființarea USL, iar ironia sorții face ca același sediu să revină acum lui Tăriceanu, cel care s-a opus fervent ruperii fostei coaliții de guvernare, demisionând din PNL și înființându-și propria formațiune politică, PLR, care a fuzionat cu Partidul Conservator formând ALDE, Alianța Liberarilor și Democraților.

Tăriceanu și-a branduit deja noul sediu pe dinafară, astfel încât la prima acțiune oficială a ALDE, conservatorii lui Constantin și liberalii lui Tăriceanu să nu își amintească de foștii colegi de guvernare.

ALDE va susține luni, în sediul central din Kiseleff, prima acțiune: ședința de fuziune a PC și a PLR, urmată de o conferință de presă la care cei doi lideri ale formațiunilor vor vorbi în calitate de co-președinți ai alianței.

 

Ne puteți urmări și pe Google News