Nimic nu mă amuză mai mult decît strofocările ofițerilor acoperiți din presă de a da măreție gestului lui Klaus Iohannis de a respinge Codul fiscal, pentru ca apoi să lase să ne explice ce și cum un pițifelnic, el grăbindu-se să ajungă împreună cu consoarta la Neptun.

Marți seara, trecînd prin Piața Amzei, un proprietar de Florărie m-a întrebat ce părere  am despre Codul fiscal.

Pricopsit cu o politețe nătîngă,  evit răspunsuri tranșante la  astfel de întrebări, presupunînd că  autorul  întrebării are deja un răspuns al lui la chestiunea pusă mie.

De aceea, la întrebarea cu iz de somație de mai sus, am răspuns  cît  mai ambiguu cu putință, ceva gen, eu nu mă pricep la Codul fiscal:

Reacția proprietarului de Florărie:

• V-ați dat și dumneavoastră cu Iohannis?!

Am avutocazia din nou să constat cît de prost a picat respingerea Codului fiscal de către Klaus Iohannis și, totodată să mă întreb:

Cît de idioți pot fi cei care ordonă ofițerilor acoperiți din presă să apere astfel de cauze pierdute în fața opiniei publice?

Sunt cei care dau Ordine pe Unitate convinși, asemenea ștabilor de la Propaganda și agitația comuniste, că Poporul român e atît de prost încît să aplaude decizii care-l ard la buzunar?

De ce apierdut Klaus Iohannis puncte electorale serioase după respingerea Codului?

Numai pentru că Documentul, prin relaxarea fiscală propusă,răspundestării de spirit a unui Popor exasperat de Austeritateaimpusă de regimul Traian Băsescu, amintind de faimoasa strîngere a curelei impusă de regimul Nicolae Ceaușescu?

Nu numai.

Un rol important în reacția negativă față de decizia luată de Klaus Iohannis sau, ca să fim corecți, de decizia citită de Klaus Iohannis, pentru că Rața mecanică nu decide, Rața mecanică face ce-i spune cheița, l-a avut și felul catastrofal în care a fost comunicată decizia.

Puțină lume știe – sînt sigur – că după Referendumul din vara lui 2012, Traian Băsescu s-a întrebat, mai mult decît neliniștit, cum de au votat împotriva sa peste șapte milioane de români. Neliniștea fostului președinte avea o dublă explicație:

1. Traian Băsescu era și este un politician autentic, înnăscut. Aceștia se hrănesc vital din simpatia populară. Un miting la care mii de persoane agită lozinci cu numele său, îi sorb cuvintele, o întîlnire întîmplătoare cu Poporul în care e bătaie pentru a smulge de la el o strîngere de mînă dau politicianului adevărat, cum îi dădea lui Anteu Pămîntul, tării de nebănuit.

2. Traian Băsescu adoptase ipostaza de Trimis al Poporului în lumea de zei a Conducerii, de Tribun roman al Plebei împotriva aristocraților. Această ipostază îi folosea în bătăliile cu clasa politică, cu Parlamentul, cu presa chiar. Vorbesc în numele Poporului, am în spate Poporul – obișnuia el să susțină - bazat pe procentaje uriașe în sondaje, pe o reală simpatie populară.

Și deodată, Referendumul îi arătase că nu mai e iubit, că nu mai poate invoca Poporul, că n-are mandat de la Popor. A fost, cred, și momentul în care Sistemul l-a încălecat. Deși lăsase impresia că va concretiza un vast program de recîștigare a Poporului, Traian Băsescu n-a făcut nimic. Traian Băsescu a continuat să se bată cu clasa politică, cu Guvernul, cu Parlamentul. În spate nu mai erau cei din Popor. Erau cei din Sistem,ștabii instituțiilor de forță, cei care-i ziceau Să trăiți! în timp ce aranjau arestarea fratelui.

Cum se întîmplă chiar și cu Conducătorii – și ei sînt oameni – Traian Băsescu aînceput să-și găsească explicații comode pentru pierderea simpatiei populare.

A început să invoce măsurile de austeritate.

Raționa cam așa.

Da, am tăiat pensii și salarii, am lăsat pe drumuri funcționari publici, am închis spitale.

Da, dar am făcut-o spre binele Poporului român.

Mai tîrziu, cînd o să se vadă c-am evitat situația din Grecia (și pe vremea aia Sistemul folosea, ca și în aceste zile, situația din Grecia, pentru a justifica austeritatea), Poporul o să-mi ridice o statuie.

A venit perioada post Cotroceni.

Dușmanul său de moarte, Victor Ponta, a luat măsuri prin care austeritatea a fost înlocuită cu o anume prosperitate.

I-a ridicat cineva statuie lui Traian Băsescu?

Divizia Presă a SRI, cea pusă în slujba sa, pentru a-i justifica propagandistic, orice năzbîtie, a trecut la ordin de partea lui Klaus Iohannis.

Binomul SRI-DNA, Poliția Politică a Președintelui, se încordează zilnic să demonstreze că mandatul lui Traian Băsescu a fost unul al ticăloșiei absolute.

Familia Klaus Iohannis face obiectul unuia dintre cele mai deșănțate manifestări de Cult al Personalității din Istoria Patriei.

Citiți aceste rînduri de pe site-ul Antenei 3 și cruciți-vă!

„Un lucru e cert, doamna Iohannis are gusturi. Ceva nemaiîntîlnit la o soție de președinte al României de foarte multă vreme. Sau vreodată.

Și aseară, la întâlnirea cu românii din diaspora, doamna Iohannis a îmbrăcat o rochie de-a dreptul superbă. Una care s-a asortat de minune cu cravata președintelui. Un președinte care a zîmbit parcă mai mult ca niciodată.”

Am studiat cu atenție culmile atinse de Cultul personalității în istoria României.

Nici la Carol al II-lea, întruchiparea linsului de către lachei, n-am întîlnit asemenea exagerări.

În tot acest timp, alimentată de Binomul SRI-DNA, Antena 3 duce mai departe campania anti-Băsescu. Noul Jupîn, Rața mecanică a Sistemului, are nevoie de pustiirea teritoriului politic românesc pentru a străluci el deși mediocritatea nu strălucește.

Ce-am vrut să spun cu această incursiune?

Că ar fi fost bine dacă Traian Băsescu nu se lăsa îmbrobodit de Servicii (Lasă Șefu, aranjăm noi!) și purcedea la o amplă și complexă Operațiune de recîștigare a Poporului.

Era complicat?

Nu cred.

Și cînd spun asta mă bazez pe ceea ce am scris atunci, în vara lui 2012, știind de neliniștea lui Traian Băsescu:

Nu atît măsurile de austeritate l-au divorțat de Popor, cît mai ales felul în care au fost luate și anunțate.

Să ne reamintim:

În fatidica zi de 6 mai 2010, fără o minimă pregătire psihologică, Traian Băsescu iese în spațiul public și anunță decizii cumplite pentru Poporul român:

Tăierea pensiilor cu 15% și a salariilor cu 25 la sută.

Nu pînă la o dată precisă, anunțată de el, ci pe un termen nedefinit, cînd se va încheia Criza.

Ca și acum e invocată situația din Grecia, dar și situația din alte țări europene. Desigur, presa noastră cultivase subiectul Criza face ravagii. Poporul român însă, ca orice alt popor, puțin îi păsa de Criza din Grecia. El își făcea rapid calcule despre cît de tare va trebui să strîngă cureaua.

Erau necesare Măsurile de austeritate?

Răspunsul depinde de la economist la economist.

Nu mă voi arunca eu într-o dezbatere care riscă să dureze pînă la Apocalipsă.

Voi remarca însă dezastrul felului în care au fost luate și comunicate de către Traian Băsescu Măsurile de austeritate:

1. Absența oricărei pregătiri prealabile. Se puteau lansa deja semnale mediatice privind iminența Crizei în România, informații privind îngrijorarea la nivelul Guvernului. Au lipsit aceste pregătiri, vitale pentru o decizie nepopulară în democrație, dar chiar și în dictatură. Anunțul a căzut ca un trăznet.

2. Asumarea de către un singur om – Traian Băsescu – a unei decizii atît de crude pentru Popor. Normal era ca Decizia să fie asumată de Guvern, mai precis de Emil Boc. Președintele trebuia să intervină apoi, fie pentru a-l sprijini, fie pentru a mai îmblînzi măsurile.

3. Invocarea de tip Drobul de sare. Dacă nu facem așa, vom păți ca. Nici un Popor nu acceptă astfel de justificări, cu atît mai mult poporul român care trăiește de pe o zi pe alta. Ce Guvern ar avea curajul să introducă un impozit pentru măsurile de prevenire a efectelor unui cutremur? Care cutremur? vor striga românii.

Măsurile de austeritate au apărut în aceste condiții ca luate de un singur om – Traian Băsescu – şi nu pentru că erau necesare, ci așa, de-al dracului, că vrea el, sau că așa i-au zis Stăpînii de la FMI.

De ce am făcut această lungă incursiune?

Pentru că în cazul respingerii Codului fiscal, Klaus Iohannis a comis aceleași erori de comunicare ca și Traian Băsescu în cazul Măsurilor de austeritate.

Ba chiar putem spune că erorile comise au fost mai mari decît cele făcute de Tr

Traian Băsescu s-a zbătut săse explice, să se justifice, să convingă, în timp ce Klaus Iohannis și-a pus palma-n fund, cum ar zice Poporul român, și a șters-o la vila de lux de la Neptun.

De ce?

Pentru că și Klaus Iohannis s-a bazat în felul în care a luat decizia pe garanția dată de Poliția Politică a României lui 2015:

Ceva gen, lasă șefu, că aranjăm noi!

Dăm ordin Diviziei să vă preamărească drept responsabil, drept istoric, drept crucial, așa cum am făcut cu Traian Băsescu.