Cum se îmbracă politicienii români: Pantofi urâţi, costume prea mari, dar și bun gust
- Larisa Bernaschi
- 4 iulie 2015, 00:00
Pe parlamentari îi vedem aproape zilnic la televizor, însă de cele mai multe ori nu suntem atenți la detaliile vestimentare. Creatoarea Adina Buzatu evaluează pentru EVZ ținutele aleșilor
Doamnele din politică sunt tot timpul în centru atenţiei de cele mai multe ori datorită hainelor pe care le poartă. Ba că ar fi ținute prea îndrăznețe, ba că ar fi nepotrivite pentru anumite ocazii sau că accesoriile nu sunt asortate.
Indiferent că e vorba de evenimente private, oficiale sau sunt la muncă în Parlament, domnii parlamentari nu renunţă niciodată la costumul clasic, închis la culoare şi la cravată. Deşi pare simplu, domnii senatori și deputați fac multe greșeli atunci când se îmbracă. Există nişte reguli simple pe care nu toţi le respectă.
FOTO: Dan Șova
Renumita creatoare de modă, Adina Buzatu, a explicat pentru Evenimentul zilei că şi parlamentarii au în comun câteva greşeli vestimentare care sunt regăsite la majoritatea bărbaţilor români, dar de care prea puţini domni încearcă să le evite. Printre cele mai vizibile şi frecvente greşeli se regăsesc „pantofii neîngrijiţi”.
FOTO: Liviu Dragnea FOTO: LIBERTATEA
„Una dintre ele este neatenția la detalii și, de aceea observ la majoritatea dintre domniile lor, mâneci ale sacourilor prea lungi care nu lasă la vedere cămașa, pantaloni prea mari și prea largi care se strâng inestetic in partea de jos, pantofi urâți sau neîngrijiți și cravate care denotă lipsa de imaginație”, a spus Adina Buzatu, care spune că se remarcă o evoluţie în ultimii zece ani.
„În marea majoritate au renunțat la a purta cămăși cu mânecă scurtă la costum, șosete albe sau deschise la culoare la pantaloni în tonuri închise, cravate din poliester”, a completat ea.
Din 2013, parlamentariitot încearcă să adopte un Cod de conduită care prevede ținute decente și limbaj civilizat.
Crin Antonescu, cel mai bine îmbrăcat
Dacă ar fi să facem o rubrică „Cel mai bine îmbrăcat parlamentar”, unul dintre candidaţii cu şanse mari pentru un loc pe podium l-ar ocupa fostul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu.
FOTO: Daniel Constantin
„Remarc ținute frumoase la domnul Crin Atonescu, care pe lângă croiala frumoasă a costumului, asortează rafinat cămăși și cravate de bună calitate”, a spus Adina Buzatu.
Nici actualul şef al Camerei Superioare, Călin Popescu Tăriceanu, nu se lasă mai prejos. Este cunoscut faptul că, în tinerețe, Tăriceanu a cochetat cu modelingul. Şi el s-ar încadra la rubrica „Bine îmbrăcaţi”. „Domnul Tăriceanu, de asemenea, este un bărbat bine îmbrăcat, care face alegeri corecte, având și avantajul unui aspect fizic plăcut și a unei naturaleți native în ținută”, spune Adina Buzatu. Dacă am face un top trei parlamentari - bine îmbrăcaţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ar putea ocupa şi el un loc onorabil în top. „Și domnul Valeriu Zgonea este unul dintre politicienii bine îmbrăcați, cu mențiunea că nu îi iese nodul la cravată la lungimea corectă”, mai spune designerul.
FOTO: Călin Popescu Tăriceanu FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Câteva sfaturi
Adina Buzatu le dă câteva sfaturi bărbaţilor cărora nu le place să poarte cravata strâns legată la gât. „Bărbaților cărora nu le place sa poarte ceva strâns la gât, le recomand să desfacă ultimul nasture de la cămașă, dar să ridice cravata suficient, astfel încât să acopere acest artificiu”, le recomandă Adina Buzatu. Din această categorie face parte Liviu Dragnea. „Modul în care domnul Liviu Dragnea își asortează cravata desfăcută ușor nu este o idee foarte bună pentru că îi dă un aer neglijent”, spune designerul.
Orban și Neacșu, neglijenți
Ludovic Orban, liderul deputaților PNL, și Marian Neacșu, liderul deputaților PSD, au greșeli mai vizibile în ceea ce privește vestimentația. „În cazul domnului Ludovic Orban, aerul general este unul neglijent din cauza costumului cu un număr mai mare, dintr-o stofă care se neglijează inestetic, dar și din cauza cravatei prea scurtă”, spunea Buzatu care punctează că lungimea corectă a cravatei este până la jumătatea curelei sau a beteliei pantalonilor în cazul în care cea din urmă este înlocuită de bretele. În ceea ce-l priveşte pe liderul deputaţilor PSD, Marian Neacșu , acesta „cade în păcatul de a purta sacouri prea lungi la mânecă, în plus, la fel ca mulți alți politicieni, poartă prea des cravate roșii în toate nuanțele ei”.
FOTO: Ludovic Orban FOTO: NICU DÎRDÎIAC