Politica
Ponta: Vom solicita PNL să-şi desmneze cinci membrii în Comisia de revizuire a Constituţiei. Liberalii au început deja demersurile
- Larisa Bernaschi
- 23 februarie 2015, 14:43
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că va solicita PNL să îşi desemneze cinci membri în Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, având în vedere cp activitatea acesteia este aproape blocată, iar preşedintele Comisiei, Crin Antonescu, şi-a anunţat retragerea din această funcţie.
"Vom solicita astăzi şi mâine în discuţiile cu liderii parlamentari ai PNL, ţinând cont şi de anunţul făcut de domnul Crin Antonescu, care se retrage din fruntea Comisiei de revizuire a Constituţiei, să-şi desemneze cei cinci membrii în această comisie. Altfel, comisia este practic blocată, s-a retras şi preşedintele, şi nu putem să progresăm în niciun fel, aşa cum ne-am angajat în toate discuţiile publice şi cum de altfel am stabilit în mod consensual în timpul consultărilor pe care le-am avut cu preşedintele Iohannis", a declarat Victor Ponta.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat luni că a fost demarate procedurile pentru înlocuirea a cinci membri din Comisia de revizuire a Constituţiei.
El a precizat că grupurile parlamentare îi vor desemna pe cei doi senatori şi cei trei deputaţi care îi vor înlocui pe Crin Antonescu, Tudor Chiuariu, Petre Roman, George Scutaru şi Alina Gorghiu
Recomandările noastre