Mircea Albulescu: "Important în viaţa oricărui om nu este de câţi ani are el de când buna sa mamă l-a născut, ci de câţi ani reuşeşte să ofere ceva semenilor săi"
- Alexandra Chiric
- 8 aprilie 2016, 11:34
Teatrul şi filmul, marile iubiri ale actorului Mircea Albulescu, nu i-au adus doar satisfacţie profesională sau recunoaştere, ci şi multă experienţă de viaţă. Acum, după trecerea sa în nefiinţă, maestrul nu lasă zestre doar piesele de teatru, filmele sau opera literară, ci şi multe dintre vorbele sale de duh.
Într-o înregistrare realizată pentru susţinerea unei galerii de artă, Mircea Albulescu transmite printre cuvinte, cu un talent deosebit, o serie de învăţături.
"O vorba veche, mai veche decât vechimea omenească spune aşa: dacă vrei sa afli cine eşti, nu te privi în oglindă. De aceea cred că important în viaţa oricărui om nu este de câţi ani are el de când buna sa mamă l-a născut, ci de câţi ani reuşeşte să ofere ceva semenilor săi. Iată deci, că eu, astăzi, sunt un actor care 63 de ani am tot tropăit pe o scenă. Să mă ajute Dumnezeu să mai tropăi un an, doi, cât oi putea eu, cât o să vreţi dumneavoastră.
La ieşirea de la un spectacol, un om m-a oprit şi mi-a spus: << cum sa fac, domnule Albulescu, să iau spectacolul ăsta acasă? Atât de mult mi-a plăcut>>. Recunosc că m-a încurcat. Piesa "Vizita bărânei doamne", ca si “Dantonul” de acum vreo 40 de ani, se juca de la Bulevardul Bălescu până la strada Arghezi, cât e de adâncă scenea, cum să ia omul ăsta spectacolul acasă?
Bunii mei, dacă vă e drag de bine, de frumos, pe care să-l aveţi oricând la dispoziţie, încercaţi să îmbrăcaţi această haină a fericitului care înseamnă a colecţiona binele, binele, frumosul", spunea maestrul.