Un student american a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în COREEA de NORD

Un student american a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în COREEA de NORD

Un student american care a recunoscut că a furat materiale de propagandă a fost condamnat de justiția din Coreea de Nord la 15 ani de muncă forțată pentru crime împotriva statului, a anunțat miercuri agenția oficială chineză Xinhua,

Această condamnare a fost pronunțată de Curtea Supremă a Coreei de Nord, a adăugat agenția într-o scurtă știre de la Phenian. Otto Warmbier, 21 de ani, student al Universității din Virginia, a declarat în faţa instanţei că îşi regretă gestul pe care îl consideră cea mai mare greşeală a vieţii sale.

Tânărul a fost arestat pe 2 ianuarie în timp ce se pregătea să părăsească țara. Ulterior, el a mărturisit că a furat un afiş pe care era inscripţionat un slogan politic, într-o zonă rezervată pentru personalul hotelului din Phenian unde era găzduit în cadrul unei vizite organizate.

Corespondentul BBC în Coreea de Sud a precizat că pedeapsa primită de studentul american este incomparabil mai aspră decât cele pronunţate în trecut în cazuri similare. Dar acest incident a intervenit într-un moment deosebit de sensibil.

Coreea de Nord efectuase cu câteva zile înainte al patrulea test nuclear, iar Statele Unite au preluat conducerea campaniei pentru a obține din partea Națiunilor Unite adoptarea unei rezoluții care înăsprește considerabil sancțiunile împotriva Phenianului, lucru care s-a întâmplat la începutul lunii martie.

Ne puteți urmări și pe Google News