USR a cerut suspendarea lucrărilor Comisiei lui Iordache

USR a cerut suspendarea lucrărilor Comisiei lui Iordache

Parlamentarii USR au solicitat, vineri, suspendarea lucrărilor Comisiei speciale privind legile justiției, până se pronunță Curtea Constituțională pe sesizarea depusă de Uniunea Salvați România privind constituţionalitatea funcţionării forului legislativ care va fi discutată pe 13 decembrie. Majoritatea PSD-ALDE a respins cererea formulată de senatorul USR, George Dîrcă.

Solicitarea USR a fost respinsă cu 5 voturi „pentru” şi 10 voturi „împotrivă”, anunță News.ro

USR a depus, joi, la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la Hotărârea de înfiinţare a Comisiei speciale pentru legile justiţiei. Reprezentanții formațiunii consideră că  „PSD-ALDE a acordat Comisiei speciale atribuţii ilegale, care potrivit Regulamentului celor două Camere revin Comisiilor juridice permanente, pentru a scurta la maxim timpul de dezbatere şi de adoptare a modificărilor legilor justiţiei”.

Potrivit Uniunii Salvați România, din hotărârea de înfiinţare nu rezultă cu claritate care este rolul acestei Comisii speciale, ceea ce creează o confuzie între acesta şi atribuţiile comisiilor permanente, iar parcursul ulterior al proiectelor de lege devine incert şi impredictibil. 

„Potrivit Constituţiei, proiectele de modificare a legilor justiţiei care au ajuns să fie dezbătute ilegal în Comisia specială a lui Iordache, trebuie să treacă prin Comisiile juridice permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi abia apoi adoptate de plenul fiecărei Camere, aspect fundamental pentru respectarea principiului bicameralismului”, susține USR.