ACCIDENTUL de autocar din GERMANIA. Patru români, în stare gravă la spital

ACCIDENTUL de autocar din GERMANIA. Patru români, în stare gravă la spital

Potrivit ultimelor informații obținute de Ambasada României la Berlin, în autocarul implicat în accident se aflau 49 de persoane, dintre care 42 cetăţeni români, care au fost transportați la spitalele din zonă.

Patru cetăţeni români au fost supuşi unor investigaţii medicale amănunţite. Starea acestora de sănătate este stabilă, fără a le fi pusă viaţa în pericol.

Celelalte persoane implicate în accident au suferit răni superficiale, fiind tratate fie ambulatoriu, fie ţinute sub observaţie pentru 24 de ore și ulterior externate, după ce li s-au acordat îngrijirile medicale necesare, conform unui comunicat al MAE remis presei. 

Familiile cetăţenilor români au fost informate cu privire la situaţia acestora.

Menţionăm că în cursul dimineţii de 24 august 2017, consulul general al României la Bonn s-a deplasat la unităţile spitaliceşti în care sunt internaţi cetăţenii români răniţi, pentru a-i vizita şi pentru a acorda asistenţa consulară necesară.

Reprezentaţii misiunii diplomatice române menţin în permanenţă legătura cu familiile cetăţenilor români răniţi, oferind asistenţă consulară specifică în astfel de cazuri.

Ambasada României la Berlin şi Consulatul General al României la Bonn gestionează cu prioritate cazul şi păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii unităţilor medicale în care se află internaţi cetăţenii români răniţi, acordând asistenţă consulară.