Cum s-au îmbrăcat Ivanka şi Melania la primul discurs al lui Trump în faţa Congresului american

Cum s-au îmbrăcat Ivanka şi Melania la primul discurs al lui Trump în faţa Congresului american

La primul discurs al lui Donald Trump în faţa Congresului după instalarea la Casa Albă, bineînţeles că media a fost cu ochii pe cele mai importante femei din viaţa preşedintelui american, Ivanka şi Melania Trump.

Ca de fiecare dată, criticile se opresc strict la vestimentaţie. Nicio Primă Doamnă a Americii nu a scăpat de ochii specialiştilor, iar istoria dovedeşte faptul că de fiecare dată au găsit ceva de obiectat în alegerea ţinutelor pentru diversele ocazii.

La prima vedere, cele doua Doamne ale Americii au oferit apariții vestimentare spectaculoase, corecte pentru eveniment şi extrem de elegante, dar ochii vulturilor au găsit imediat greşelile. Mai întâi, vizată a fost Melania Trump care și-a făcut apariția purtând o compleu de sacou și fustă tip creion din material negru paietat, prins în talie cu o curea neagră lată. Apariția a fost una spectaculoasă. Problema a fost decolteul prea adânc. Potrivit Agenţiei de presă mondenă, vestimentația a fost realizată de Michael Kors și a costat 10.000 de dolari.

Ivanka, nu s-a lăsat mai prejos impresionând şi ea din punct de vedere vestimentar. A ales o rochie fuchsia pe un umăr, dezvăluindu-i astfel breteluţa neagră de la sutien.

Alegerea a fost bună, mulți au apreciat-o, însă unii au criticat faptul că este realizată de un designer francez. Mai exact, de Roland Mouret. Și asta pentru că tatăl ei a insistat în timpul discursului ca de acum înainte americanii să cumpere produse realizate de americani și să angajeze americani și nu străini. Deci, tot a greşit cu ceva, dacă e să ne luăm după cârcotaşii care nu pot fi mulţumiţi niciodată.

Ne puteți urmări și pe Google News