Rușii cer să se facă dreptate, la doi ani de la asasinarea lui Boris Nemțov
- Simona Stupar
- 27 februarie 2017, 00:00
Mii de ruși au protestat în Moscova, duminică, în onoarea fostului lider al opoziției ruse, Boris Nemțov, care a fost ucis în 27 februarie 2015, lângă Kremlin
Mii de oameni au cerut o anchetă corectă a ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 27 februarie 2015, când politicianul rus a fost împușcat mortal în apropiere de Kremlin.
Boris Nemțov (55 de ani), fost vicepremier în guvernul lui Boris Elțîn, la sfârșitul anilor 1990, critic vehement al lui Vladimir Putin, a fost împușcat în timp ce se întorcea acasă de la un restaurant, împreună cu prietena sa, ucraineancă.
Anti-Putin
Anchetatorii au acuzat cinci ceceni pentru moartea lui Nemțov, procesul acestora începând în octombrie 2016. Dar avocații fiicei activistului pentru democrație și drepturile omului, Nemțov, spun că investigația nu a dezvăluit cine a comandat crima.
Vladimir Putin a declarat că asasinatul a fost unul „ticălos și cinic” și că el a susținut găsirea vinovaților.
„Ne-am adunat azi, aici, pentru a cere ca asasinii lui Boris Nemțov să fie aduși în fața judecătorilor, nu doar cei care au executat crima, ci și cei care au organizat- o și au comandato”, a declarat, pentru Reuters, Ilia Yashin, un activist al opoziției ruse, organizator al marșului. „Ne-am adunat pentru a cere reforme politice și eliberarea deținuților politici”, a adăugat el.
Marșul a coincis cu eliberarea, ieri, a unui activist anti- Kremlin, Ildar Dadin, dintr- o închisoare din Siberia. El a fost prima persoană încarcerată după adoptarda noilor reguli care pedepsesc penal protestatarii, chiar dacă aceștia sunt pașnici.
„Rusia va fi liberă”
Forțele de ordine au evaluat numărul participanților la 5.000, dar un grup de observatori voluntari spun că ar fi fost circa 15.000 de demonstranți.
„Boris Nemțov este un erou al Rusiei”, scria pe un banner. Unii participanți purtau portrete ale lui Nemțov și scandau: „Rusia fără Putin” și „Rusia va fi liberă”; iar alții cereau: „Mâinile jos de pe Ucraina”. Nemțov a fost autorul unui studiu documentat despre regimul lui Putin și cu puțin timp înainte de a publica alt studiu despre rolul armatei ruse în Ucraina a fost ucis.
Flori, la locul crimei
În fruntea protestelor s-au aflat liderii partidului PARNAS, din care făcea parte și Boris Nemțov, printre ei fiind și fostul primministru Mihail Kasianov și alți lideri importanți ai opoziției. Cu puțin timp înainte de începerea marșului, un individ neidentificat l-a stropit pe Kasianov pe față cu un lichid de culoare verde, însă Kasianov a continuat să protesteze cu chipul vopsit în verde. Odată marșul încheiat, mulți manifestanți s-au îndreptat către podul pe care a fost asasinat Nemțov, pentru a depune flori la locul tragediei, precizează AFP, citată de Agerpres.