Deținutul Sorin Ovidiu Vîntu dezvăluie motivul real pentru care sunt activaţi ofiţerii acoperiţi din presă în cazul amnistiei

Deținutul Sorin Ovidiu Vîntu dezvăluie motivul real pentru care sunt activaţi ofiţerii acoperiţi din presă în cazul amnistiei

Sorin Ovidiu Vîntu, aflat la pușcărie unde ispășește o pedeapsă de șase ani și două luni în dosarul devalizării Petromservice, a publicat pe blogul său un text în care explică avantajele unei legi a amnistierii:

''1. Deblocarea instanțelor și a parchetelor de un număr uriaș de dosare

2.Rezolvă problema supra-aglomerării sistemului penitenciar.

3. Scad costurile cu întreținerea deținuților.

4. Se îndreaptă numeroasele erori judiciare făcute de judecători tâmpiți sau de rea-credință.

5. Dispare teama funcționarului. Aproape toți au câte un schelet în dulap. Printr-o amnistie, scapă de acest schelet, iar spaima prin care a trecut îi va pondera semnificativ lăcomia.

6. Scăpați de presiune, oamenii de afaceri vor reîncepe să investească în țară, creând noi locuri de muncă și bani la buget.

7. Politicienii nu vor mai putea fi șantajați cu problemele trecutului și vor începe să se ocupe și de interesele voastre.

8. Se duce dracului puterea nelegitimă pe care Coldea și ai lui au dobândit-o. Nu vor mai putea șantaja pe nimeni, nu vor mai putea speria pe nimeni cu dosare. Sunt o mulțime de informații compromițătoare despre unii și despre alții pe care dl. Coldea le deține. Așa se explică, de exemplu, de ce a avut tupeul să-i ordone lui Cocoș o plată de 500.000 de euro către Ghiță – știa că banii sunt din șpăgile pe care acesta le-a obținut în afacerea Microsoft și altele. Cu acești bani, Ghiță și Coldea au furat o televiziune finanțând o alta. Acest infractor de drept comun conduce un serviciu de informații, șantajând cu dosare tot ce mișcă în țara asta.

O lege a amnistiei ar face ca acest „domn” să fie cercetat pentru întreaga sa activitate infracțională, pentru că nu ar mai avea cu ce să șantajeze pe nimeni. Nici el și nici stăpânii lui de peste ocean.

Acum înțelegeți motivul real pentru care, atunci când vine vorba de amnistie, sunt activați ofițeri acoperiți din presă. Aceștia au ordin să o descrie ca pe cea mai mare nenorocire pe cale să se întâmple poporului, o nenorocire care contravine flagrant nevoii de răzbunare a fiecăruia dintre voi, nevoie denumită pompos „Justiție Socială”', a scris Sorin Ovidiu Vîntu.

Ne puteți urmări și pe Google News