Niculescu, eliminată de o junioară, la Melbourne
- Alexandru Toader
- 18 ianuarie 2017, 00:00
Ediția 2017 a Australian Open s-a încheiat și pentru Monica Niculescu și Ana Bogdan, care „le-au urmat” astfel pe Simona Halep și Patricia Țig.
În mod surprinzător, Niculescu (locul 32 mondial) s-a văzut învinsă, în turul secund, de tânăra rusoaică în vârstă de 18 ani Anna Blinkova (189 WTA), la capătul unui „thriller” ce a durat două ore și 17 minute, încheiat cu scorul de 2-6, 6-4, 4-6.
Performanța intră în contul Blinkovăi, deoarece venise în fața româncei după trei meciuri câștigate fără set pierdut în calificările de la Melbourne. rezultat uimitor pentru românca în vârstă de 29 de ani, care în urmă cu o săptămână evolua în finala turneului australian de la Hobart.
Traseu solicitant pentru Bogdan
Tot în turul al doilea a fost învinsă și Ana Bogdan (24 de ani, 125 WTA) care s-a lovit, însă, de mult mai experimentata rusoaică Elena Vesnina (18 WTA), scor 5-7, 2-6. „Tricolora” a reușit până în această rundă să treacă de sesiunea calificărilor, acolo unde a obținut trei victorii, la Australian Open, cu Arantxa Rus (3-6 6-1 6-4), Ellen Perez (6-2 7-6), Zhang Kai-Lin (7-6 2-6 6-2). Celelalte tenismene românce prezente în Grand Slam-ul de la Antipozi, Irina Begu (29 WTA) și Sorana Cîrstea (78 WTA) au evoluat după închiderea ediției.