Mane-tekel-fares (cântărit-numărat-împărțit). Zilele globaliștilor la conducerea Uniunii Europene par numărate. Nicio mână invizibilă n-a scris sentința pe zidurile Parlamentului European, cum s-a întâmplat în Babilon, dar națiunile Europei ies una câte câte una de sub vraja multiculturalismului și a corectitudinii politice.

Și de data aceasta nu mai e vorba de țările Grupului de la Visegrad sau chiar de Italia ;i Austria, țări importante, dar fără de care Uniunea ar putea merge mai departe, ci chiar de axa germano-franceză care conduce destinele uniunii încă de la înființare. Ce se întâmplă în Germania e de notorietate.

Angela Merkel a renunțat să mai candideze la șefia partidului, în speranța că va reuși să-și ducă la bun sfârșit mandatul de cancelar. Din păcate pentru ea, nici acest obiectiv nu îi e la îndemână.

Friedrich Merz, care va câștiga probabil șefia CDU la viitorul congres, este un vechi rival al lui Merkel și va face probabil tot ce va putea ca să o trimită cât mai repede la pensie. Și nu e vorba numai de faptul că noul președinte va vrea să-i plătească lui Merkel pentru că l-a marginalizat în partid, ci de faptul că CDU trebuie să se înnoiască rapid dacă vrea să păstreze puterea. Iar un politician experimentat ca Merz știe că electoratul este în momentul de față mult mai sensibil la mesajele dreptei, dovadă și scorurile electorale neașteptat de mari ale AfD.

Merz anunță că nu vrea o revoluție în partid și susține că va găsi o cale de a se înțelege cu Merkel în noile circumstanțe. Totuși, prima sa declarație a fost că „identitatea națională și valorile tradiționale trebuie să aibă un loc important în modul în care gândim și acționăm”.

Cu alte cuvinte, mai încet cu multiculturalismul, că electoratul s-a săturat până peste cap. O singură șansă mai are Merkel. Ca, printr-o minune, candidata pe care a pregătit-o să-i ia locul, Annegret Kramp-Karrenbauer, să câștige confruntarea. Dar în politică minunile sunt rare, așa că e greu de presupus că noul CDU va mai arăta tot atâta dragoste pentru imigranți și politicile globaliste.

Pe cale să rămână singur în lupta cu „lepra naționalistă”, președintele francez Macron nu pare nici el într-o formă electorală prea bună. Sondajele arată că până și francezii s-au săturat de cuvintele sforăitoare ale lui Jupiter, cum îl numește presa pe Macron. Partidele naționaliste și eurosceptice sunt pe primul loc în preferințele francezilor pentru viitoarele alegeri europene.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat în perioada 30-31 octombrie anul curent, pe un eșantion reprezentativ de 1000 de persoane, arată că 30 la sută dintre alegătorii din Hexagon au intenția să voteze pentru populiști și naționaliști. Partidul lui Marine Le Pen, Rassemblent National (fostul Front National), a crescut de la 17 la 21 de procente.

Cu 7 procente este creditat fostul aliat al lui Le Pen din turul doi al alegerilor prezidențiale, Nicolas Dupont-Aignan, în vreme ce mica formațiune a lui Florian Philippot (fost membru de vază al Frontului Național) este creditată cu 1 la sută din sufragii. De partea cealaltă, En Marche mai coboară un procent până la 19 la sută, dar căderea e de-a dreptul catastrofală dacă ne gândim că în mai partidul domina scena politică franceză cu 28 la sută din intenția de vot.

Republicanii conduși de Laurent Wanquiez adună 13 la sută din voturi, iar France Insoumise, lovită puternic de războiul lui Melenchon cu justiția și presa, cade la 11 la sută din intenția de vot. Acestea sunt cifrele care par să demonstreze că cel mai negru coșmar al globaliștilor e pe punctul de a deveni realitate.

Mișcarea tectonică amorsată de criza imigrației în masă pare să ajungă la apogeu exact în momentul alegerilor europene. E încă greu de presupus că naționaliștii și populiștii își vor putea impune candidatul la șefia Comisiei Europene. Dar nimic nu-i va împiedica să colaboreze cu un Partid al Popularilor Europeni în care Merz, cel mai probabil succesor al lui Merkel, Viktor Orban și Sebastian Kurz vor face legea.