Elevii se întorc azi la şcoală. Declinul cifrei de şcolarizare a fost, în sfârşit, stopat
- Dan Gheorghe
- 10 septembrie 2018, 01:22
Și preșcolarii vor umple grădinițele de stat. Vestea bună e că cifrele de şcolarizare nu mai prezintă scăderi, în comparaţie cu anii precedenţi.
În clasa pregătitoare şi în ciclul primar sunt cuprinşi 935.000 de elevi. Numărul este identic cu cel de anul trecut, se arată în cifra de şcolarizare pentru anul de învăţământ 2018-2019, aşa cum a fost aprobată prin Ordin al Ministerului Educaţiei Naţionale.
Identic este şi numărul din ciclul gimnazial, respectiv 810.000 de elevi. Cifrele nu sunt diminuate faţă de anul şcolar trecut nici în privinţa elevilor din învăţământul liceal. În clasa a IX-a, la zi, vor intra acum 165.000 de adolescenţi. Tot în clasa a IX-a, dar la seral sau frecvenţă redusă, sunt 15.000 de tineri. În privinţa elevilor din învăţământul profesional, avem de-a face tot cu menţinerea cifrei de şcolarizare de anul trecut.
Asta înseamnă ca azi revin la şcoală 54.000 de elevi, fiind vorba de prima clasă de învăţământ tehnic. Aceste cifre arată că România nu se mai confruntă cu un val de abandon școlar.
Structura noului an de învăţământ
Noul an de învăţământ va avea 34 de săptămâni sau în cifre absolute 168 de zile lucrătoare. Primul semestru este cuprins între 10 septembrie 2018 şi 1 februarie 2019. Semestrul al doilea începe la 11 februarie şi se va încheia în 14 iunie 2019.
Vacanţele
Elevii din toate ciclurile de învăţământ vor avea parte de trei vacanţe în timpul anului şcolar. Prima va fi cea de iarnă, între 22 decembrie 2018 şi 13 ianuarie 2019. Va urma vacanţa intersemestrială, între 2 şi 10 februarie. Vacanţa de primăvară este programată între 20 aprilie şi 5 mai 2019. În ceea ce-i priveşte pe copiii din grădiniţe şi pe elevii din învăţământul primar, aceştia vor avea o vacanţă suplimentară între 27 octombrie şi 4 noiembrie 2018.
Elevii din clasele terminale ale învăţământului preuniversiutar, respectiv cei din clasa a VIII-a şi cei din clasa a XII-a, vor încheia cursurile în 31 mai 2019. Vacanţa de vară din 2019 va începe în 15 iunie şi se va termina în 15 septembrie. Deci anul şcolar 2019-2020 va începe luni, 16 septembrie.
Clasa a VI-a, lovită de greşelile din manuale
Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că pe platforma www. manuale.edu.ro se vor găsi variantele digitale ale celor două manuale de Biologie de clasa a VI-a în care au apărut atât greşeli gramaticale, cât şi informaţii eronate din acest domeniu. Ca atare, variantele digitale, corectate, vor putea fi accesate de elevi şi de profesori încă din prima zi de şcoală.
Erorile sunt grave şi nu ţin neapărat de conţinutul scris. Există, de pildă, o imagine în care ficatul şi inima apar în alte locuri, faţă de cele normale, în corpul uman. Alt exemplu este legat de lungimea vaselor de sânge din corpul uman. Într-o anume pagină apare cifra de 160.000 de kilometri, în altă pagină, 96.000 de kilometri. Elevii de clasa a VI-a au parte în acest an şcolar de un manual plin cu greşeli şi în cazul Geografiei. În acest caz, Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că varianta digitală va fi cortectată, iar cea printată va fi însoţită de o erată.
Aproape 4.000 de școli nu au autorizație la începutul anului școlar
Din datele statistice existente în acest moment la nivelul Ministerului Educației Naționale rezultă că, la nivel național, din totalul spațiilor (circa 19.000) în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat, circa 80% dețin autorizație sanitară de funcționare. Restul de 20 % dintre acestea nu dețin autorizație, dar unele ar putea-o obține totuși, pe parcurs. „O situație finală va fi disponibilă după începerea anului școlar”, transmit oficialii instituției.
Principalul motiv care face ca unele școli să rămână neautorizate de decenii este lipsa alimentării cu apă și, pe cale de consecință, lipsa unor grupuri sanitare. Sunt mii de școli, în mediul rural, unde copiii merg la toaletă în spatele curții, unde sunt amenajate latrine, și nu au unde se spăla pe mâini. Alte cauze ale neautorizării țin de starea de degradare a clădirilor, existând imobile care stau să pice peste elevi, iluminat deficitar, încălzire cu sobe, lipsa unui medic angajat.