SECRETARUL de STAT neagă IMPLICAREA în SCANDALUL momentului

SECRETARUL de STAT neagă IMPLICAREA în SCANDALUL momentului

Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA, a declarat joi că nu este autorul scrisorii anonime publicate de New York Times, în care un oficial al administraţiei îl critică sever pe preşedintele Donald Trump şi descrie eforturile colaboratorilor acestuia de a-i ţine sub control impulsurile cele mai rele.

„Nimeni nu ar trebui să fie surprins că New York Times, un ziar liberal care atacă fără încetare această administraţie, a ales să publice un astfel de articol”, a afirmat Pompeo, într-o conferinţă de presă la New Delhi, transmite Agerpres.

„Nu sunt eu”, a ţinut Pompeo să precizeze, în contextul speculaţiilor privind identitatea autorului.

Mike Pompeo i-a criticat şi pe responsabilii cotidianului, care, în opinia sa, „nu ar fi trebuit să ia de bune cuvintele unui actor rău, nemulţumit şi neloial”.