La 46 de ani de la moartea lui Nichifor Crainic - ideolog al extremei drepte autohtone, artizan al statului dictatorial ortodoxist-etnocratic, ministru al Propagandei în cabinetul Ion Antonescu, avocat de carton în comunism -, vă propunem un portret extraordinar realizat de Paul Cernat, scriitor și critic literar.

Poate fi considerat personajul Nichifor Crainic o dilemă istorică? Unde poate fi plasat astăzi acest intelectual de clasă al uneia dintre cele mai fierbinți perioade din viața României? Paul Cernat are cuvântul: „Politic și ideologic, Nichifor Crainic (aka Ion Dobre, n. 22 decembrie 1889 Bulbucata, Vlașca, într-o familie parțial rromă - m. 20 august 1972, București), e un personaj mai mult decât controversat; ca lider al neotradiționalismului cultural interbelic nu poate lipsi însă din nicio istorie intelectuală a literaturii române”.

Concurent al lui Nae Ionescu

Punct țintit, punct lovit! Mai departe: „Ideolog al extremei drepte pro-fascisto-naziste autohtone (la concurență cu Nae Ionescu) și artizan al statului dictatorial ortodoxist- etnocratic (una dintre culegerile sale de articole programatice se intitulează chiar Ortodoxie și etnocrație, altele - Puncte cardinale în haos, Lupta pentru spiritul nou. Germania și Italia ș.a. mergând în același sens) pe linia germanului Blut und Boden. Figură proeminentă a intelighenției ultranaționaliste și antisemite interbelice, colaborator la periodicele de extremă dreapta, arestat ca instigator al asasinării premierului I. G. Duca, legionar, apoi ministru al Propagandei în cabinetul Ion Antonescu, ajunge după 23 august 1944 persona non grata, inculpat în categoria criminalilor de război (ce i s-ar fi întâmplat oriunde, nu doar în România sovietizată)”.

Muncă silnică pe viață

Și câteva cadre mai colorate, marca Paul Cernat: „Există opinii potrivit cărora însuși premierul Petru Groza ar fi acoperit ascunderea sa vreme de trei ani la niște foști studenți din Ardeal, în ideea de a evita o penalizare internațională mai drastică a României. Arestat și condamnat, fără altă sentință după anularea celei din 1945, la muncă silnică pe viață, deținut la Aiud (în memoriile sale, Adrian Marino își amintește... penisul său enorm, la duș), și-a plătit supraviețuirea prin colaborare cu Securitatea, devenind, după eliberarea din detenție, avocat de circumstanță al regimului în revista Glasul patriei, adresată românilor din exil”.

Primul curs de teologie mistică

„Bun cunoscător de poezie internațională, apropiat de Tagore și Rilke, din care a și tradus, Nichifor Crainic a avut față de literatura sexualizată și cosmopolită a epocii atitudini habotnice (este de notorietate respingerea lui Mircea Eliade)”, menționează Paul Cernat. Apoi, în continuare: „Ca teolog laic (primul de acest fel la noi, conform prietenului său D. Stăniloae), a fost titular al primului nostru curs de teologie mistică, iar ca intelectual public, lider de direcție al neo-tradiționalismului și ortodoxismului interbelic, fondator al revistei Gândirea, pe care a diriguit-o mai ales după 1926. Dezbaterea autohtonă modernism occidentalist vs. tradiționalism răsăritean e greu de imaginat în absența acțiunii sale (…)”.

Poezia carcerală și prietenul Radu Gyr

În comunism, activitatea literară a lui Nichifor Crainic este bruiată total: „Nu va mai avea drept de publicare în țară, singurele texte poetice reeditate în timpul vieții fiind cele din Antologia… lui Nicolae Manolescu din 1968 (retrasă de pe piață ca urmare a publicării unor poeți legionari interbelici și a omiterii unor poeți pro-comuniști). Recuperată după 1990 în culegerea Șoim peste prăpastie, poezia sa carcerală, mai slabă decât a lui Radu Gyr, nu e neapărat superioară volumelor poetice interbelice (emblematicul Șesuri natale, Icoanele vremii, Darurile pământului, Priveliști fugare, Cântecele patriei, antologia Țara de peste veac), în care versifică programatic teme și motive tradiționalist-htonice, patriotice și creștine”.

 

Format în Viena lui Hitler

Paul Cernat, în încheiere: „Stimulat de colegul Lucian Blaga, cu care va intra mai târziu în conflict, Crainic s-a format filosofic în Viena expresioniștilor (dar și a lui Hitler). Formația sa datorează mult circumstanțelor Primului Război Mondial, în proximitatea unui Nicolae Iorga și a colegului antiliberal de generație Pamfil Șeicaru. (…) Ovid S. Crohmălniceanu și-l amintește, octogenar, într-o vizită amicală la un vin de Carmel, bătrânul Crainic fiindu-i recunoscător pentru obiectivitatea monografiei despre literatura română și expresionismul, unde „Gândirea” deține un loc central”.