Polițist din Botoșani, trimis în JUDECATĂ după un apel la 112. Evenimentele petrecute îl aduc în fața JUDECĂTORILOR
- Adrian Dumitru
- 19 aprilie 2018, 19:23
Un polițist cercetat pentru săvârșirea unor abuzuri a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Parchetul a emis un comunicat prin care anunță că a dispu, joi, trimiterea în judecată a unui agent de poliţie cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, se arată într-un comunicat de presă transmit de Parchet.
Potrivit sursei citate, agentul este acuzat că, în data de 28 aprilie 2017, în calitate de poliţist a intervenit pentru aplanarea unui scandal la domiciliu, împrejurare în care, în afara procedurii regulamentare, a agresat cu bastonul din dotare persoana care a provocat scandalul, provocându-i acesteia leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 6-8 zile îngrijiri medicale.
Totodată, în seara de 24 iunie 2017, fiind solicitat să intervină, în calitate de agent de poliţie, la un alt scandal la domiciliu, acelaşi poliţist a agresat cu bastonul din dotare persoana care a provocat scandalul, provocându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 40-50 zile îngrijiri medicale.
Dosarul va fi judecat la Tribunalul Botoşani.