Propunere de RETRAGERE a titlului de DOCTOR pentru OMUL PNL din CONDUCEREA TVR. Sentinţa: PLAGIAT şi AUTOPLAGIAT

Propunere de RETRAGERE a titlului de DOCTOR pentru OMUL PNL din CONDUCEREA TVR. Sentinţa: PLAGIAT şi AUTOPLAGIAT

Comisia de Etică a Universităţii din Craiova a propus retragerea titlului de doctor deţinut de Cristian Vasile Petcu, reprezentantul PNL în Consiliul de Administraţie al TVR.

Propunerea retragerii titlului de doctor vine ca urmare a verdictului de plagiat a tezei de doctorat în teologie susţinută în 2010 la Universitatea din Craiova.

59 de fragmente sunt plagiate fie prin preluare ad litteram a textului, fără indicarea sursei, fie, cel mai frecvent, prin parafrazare incorectă, schimbându-se câteva cuvinte sau ordinea acestora, dar păstrându-se ideile şi argumentele autorului plagiat”, se arată în raportul Comisiei de Etică. În plus, Comisia a constat că acuzaţia de autoplagiat este „pe deplin întemeiată” şi că în urma lui a rezultat un „autoplagiat de proporţii”: 32 de pagini, mai exact 17% din teza de doctorat în teologie, a fost copiată de Cristian Petcu din teza pe care acesta a susţinut-o în istorie.

Petcu, fost secretar de stat la Ministerul Culturii, s-a apărat de autoplagiat spunând că cele două teze de doctorat ale sale, „Organizarea Bisericii Ortodoxe Românie în perioada interbelică (1918-1940) şi bazele ei canonice” şi „Guvernarea Miron Cristea”, se referă la evenimente petrecute în acelaşi interval de timp, o serie de teme majore fiind astfel comune.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cristian Petcu este doctor în istorie cu o teză susţinută la Universitatea Valahia din Târgovişte în 2009, dar şi doctor în teologie, cu o teză susţinută la Universitatea din Craiova în 2010.

Raportul Comisiei de Etică AICI