Lovitură devastatoare pentru un candidat la europarlamentare. DNA a decis! Când se va pronunța sentința

Lovitură devastatoare pentru un candidat la europarlamentare. DNA a decis! Când se va pronunța sentința

Un procuror de la DNA a solicitat luni judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea fostului deputat liberal Dan Motreanu şi a fostului consilier prezidenţial George Scutaru la închisoare cu executare în dosarul în care au fost achitaţi în primă instanţă pentru spălare de bani.

Dan Motreanu candidează la alegerile europarlamentare pe listele PNL.

Instanţa a anunţat că va pronunţa sentinţa definitivă în acest dosar pe 27 mai, a doua zi după alegerile europarlamentare.

Admiteţi apelul şi desfiinţaţi sentinţa de la fond de achitare şi rejudecând să daţi decizii de condamnare. Cerem regim privativ de libertate, iar pedepsele să fie orientate spre limita medie a infracţiunilor, a spus procurorul DNA.

Pe 25 iunie 2018, fostul consilier prezidenţial George Scutaru, fostul deputat Dan Motreanu şi Ana Maria Schaer au fost achitaţi de un complet de trei judecători de la Instanţa supremă într-un dosar de spălare de bani, legat de finanţarea campaniei electorale.

Potrivit DNA, în anul 2008, preşedintele CJ Buzău Cristinel Bîgiu (denunţător în dosar) a primit 700.000 de euro mită de la primarul din Jilava, Adrian Mladin, în schimbul acordării sprijinului acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Banii ar fi fost împărţiţi cu George Scutaru (deputat şi preşedinte al organizaţiei PNL Buzău la acea vreme), care ar fi primit suma de 170.000 euro, şi Dan Motreanu (secretar general al PNL şi deputat de Călăraşi), care ar fi luat 250.000 de euro, sumele fiind destinate pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale) a candidaţilor PNL.

DNA susţine că George Scutaru a folosit cei 170.000 de euro pentru a cumpăra prin firma sa, SC Quick Monitoring Media QMM SRL, materialele electorale de la SC Echo International Industry SRL, deţinută de cetăţeanul chinez Chen Lidong. Firma cetăţeanului chinez i-a furnizat lui George Scutaru articole de îmbrăcăminte aduse din China, inscripţionate cu sigla PNL, respectiv tricouri cu mânecă lungă, jachete de iarnă, căciuli şi şorturi.

Procurorii mai notează că George Scutaru a folosit SC Quick Monitoring Media QMM SRL, care avea ca obiect de activitate principal „monitorizare presă”, pentru a finanţa ilegal campania electorală a PNL din 2008, prin încheierea de contracte fictive şi efectuarea unor operaţiuni bancare succesive.

 

Ne puteți urmări și pe Google News