Opinii EVZ
Ce n-a reușit nici Trump să blocheze: noul TTIP, acordul comercial americano-european pentru piața celor un milion de occidentali. Pulsul planetei
Deși adept al protecționismului, Președintele Donald Trump nu a rezistat foarte mult perspectivei relațiilor comerciale cu Uniunea Europeană. Și era de înțeles de ce: anularea TTIP – acordul de parteneriat pe comerț și investiții cu UE, aduce avantaje foarte mari ambelor părți, Washingtonului și statelor europene din Uniune. În plus, perspectiva strategică de creare a unei piețe Occidentale de un miliard de consumatori prin combinarea celei americane cu cea europeană e un avantaj comparativ extrem de important în perspectiva globalizării și competiției cu China și India.
E adevărat că rezultatele negocierilor de anul trecut din iulie Trump-Juncker, dar mai ales mandatele validate de Consiliul European (dar nu și de Parlament, aflat în campanie electorală și incapabil să adopte o poziție), înseamnă mult mai puțin decât Acordul de Parteneriat. Dar e un bun început și creează premisele pentru perspectiva abordării pe felii, în paralel, a negocierii diferitelor componente ale acordului, până la complinirea formulei 2.0 a TTIP. Astfel, mandatele Consiliului European vizează două acorduri, cel al acordurilor de conformitate – ce permit recunoașterea rapidă a conformității calității produselor celuilalt în SUA și UE - și mai ales eliminarea completă a tarifelor la produsele industriale.
Impactul acordurilor, așa cum rezultă din analiza economică și studiul de fezabilitate al Comisiei Europene, vizează o creștere a exporturilor SUA în UE cu 8% și a exporturilor UE în SUA cu 9% până în 2033. Asta înseamnă o creștere cu 27 miliarde de euro pentru UE și 26 miliarde de euro pentru SUA din exporturile reciproce. O variantă echilibrată, așa cum o solicită și Washingtonul. Problema majoră care rămâne de angajat – și se va detașa ca problemă structurală la nivelul comerțului bilateral – este excedentul la export al Germaniei, dar aceasta e o temă recurentă care va trebui abordată frontal chiar la nivelul UE după alegerea noului Parlament European și a noii Comisii, pentru că e reclamată de un număr mare de state europene, de către SUA și FMI în egală măsură, și creează vulnerabilități excesive Germaniei și economiei sale prin supra-dependența de exporturi.
O altă temă sensibilă legată de cele două acorduri - lesne aplicabile și cu rezultate palpabile până la alegerile prezidențiale americane din 2020 - este gradul de conformitate cu regulile europene privind reglementările economice și de mediu și impactul social al acestor măsuri. Consiliul a recomandat Comisiei să evalueze conformitatea cu toate aceste acorduri, după ce ambele organisme europene au acceptat, tacit, că bariera de a nu face acorduri de liber schimb cu statele care nu au ratificat Acordul de la Paris privind schimbările climatice și încălzirea globală nu mai e de actualitate în relațiile cu SUA. Tehnic și juridic, nu avem încă de a face cu un acord complet de liber schimb, dar de facto acordurile fac parte dintr-un asemenea acord pe felii.
Înaintea negocierii acestor acorduri, SUA va trebui să elimine complet perspectiva sancționării cu taxe de 25% autoturismele și componentele lor din UE de pe piața americană, hotărârea fiind deja suspendată de Washington, dar negocierea nu se poate realiza pe bază de presiune unilaterală. Pe de altă parte, acordul trilateral din ianuarie UE-SUA-Japonia, de sancționare a practicilor globale ale Chinei – transfer forțat de tehnologie, furturile de tehnologie și proprietate intelectuală, hacking-ul ofensiv în companii, etc – urmează să fie o componentă a acordului negociat, ceea ce va limita sensibil accesul chinez în UE la infrastructură portuară – deține deja 10% din porturile statelor UE – la companii de înaltă tehnologie – un transfer al unei companii pe produse speciale a fost deja blocat de Germania la sesizarea SUA – dar și posibilitatea ca proiectul Noului Drum la Mătăsii – One belt One road - să fie o autostradă unilaterală de exporturi chineze către UE, ca și investițiile sale care pot deveni surse financiare pentru Beijing, printr-o abordare necompetitivă a firmelor de stat subvenționate în China. Iar vizate sunt statele din grupul 16+1 și Italia, primul stat din G7 care a acceptat proiectul chinez.
Câteva progrese pe relația bilaterală s-au făcut deja, cu precădere faptul că SUA a devenit primul furnizor pentru UE a boabelor de soia pentru biocombustibili, după ce Comisia care a lansat procesul de autorizare. Apoi cifrele recente arată o creștere abruptă a importurilor de LNG europene din SUA, iar un alt salt e așteptat în curând, după negocierile franco-germane, sub președinția română a Consiliului UE, pentru Directiva gaze. Mai există și alte domenii în care SUA și UE avansează rapid pe chestiuni de reglementare a calității produselor.
Zona fragilă și în dispută rămâne agricultura, acolo unde UE a încercat separarea apelor din cauza divergențelor privind plantele modificate genetic și a subvențiilor europene pentru agricultură. Subiectul va rămâne dificil de abordat și, cel mai probabil, ultima linie de rezistență în acordul comprehensiv TTIP 2.0. UE are 2% din PIB în agricultură, dar subvenționează masiv domeniul prin Politica Agricolă Comună – PAC, cea mai solid bugetată politică europeană.
Subvențiile mari și emoția puternică a europenilor privind domeniul agricol, fără a mai vorbi despre politica franceză în materie și influența Franței în temele europene, sunt cele care vor amâna suficient de mult negocierile în materie. Fermierii europeni sunt o puternică constituență cu relevanță electorală peste tot prin Europa, lesne mobilizabilă. De aici problemele masive în regiune, ca și din formula de protecție a produselor tradiționale la nivel european, teme de dispută grele cu SUA și cu abordarea tip piață liberă în domeniu. Dar drumul creării Pieței occidentale de un miliard a fost larg deschis.
Recomandările noastre
