Marți, 12 februarie 2019, USR a remis presei un Comunicat prin care opinia publică e anunțată că: „După aproape cinci luni de tergiversări, Camera Deputaţilor a predat Curţii Constituţionale listele semnate de cei peste un milion de români care susţin iniţiativa cetăţenească Fără Penali în funcţii publice”.

Momentul e punctul final al unei acțiuni începute în 8 noiembrie 2017 și încheiate pe 21 august 2018, cînd USR trîmbițează triumfalist c-a strîns un milion de semnături, cu mult mai mult decît era necesar. Despre acest eveniment, ca și despre întreaga inițiativă a scris doar Presa TeFeListă. Nu însă pentru a-și îndeplini datoria profesională de a informa opinia publică în legătură cu un eveniment, ci pentru a face din nou chibițăreală politrucă, sub semnul militantismului de tip bolșevic definitoriu pentru aproape întreaga presă românească de azi, indiferent de baricadele pe care s-a cocoțat și azvîrle cu rahat în cealaltă baricadă. Uniunea Salvați România s-a dedat și ea la o diversiune făcînd caz de boicotarea inițiativei de către PSD.

S-a creat astfel impresia falsă că majoritatea parlamentară are insomnii la gîndul inițiativei cetățenești lansate de partidul condus de Dan Barna. Vorbesc de o impresie falsă, deoarece inițiativa are toate șansele de a rămîne o simplă manevră politică. Depunerea la CCR a listei de semnături are menirea de a supune inițiativa de revizuire a Constituției controlului de constituționalitate. Inițiativa cetățenească propune impunerea în Constituție a unui articol care prevede că „nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați prin hotărîri judecătorești definitive la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni săvîrșite cu intenție”.

Din punct de vedere juridic e o fantezie în vecinătatea halucinației de tip bolșevic. Constituția actuală reglementează dreptul de a fi ales prin articolele 36 și 37. Articolul 37 arată clar că au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care au cetățenie română și domiciliul în țară. Articolul 36 prevede clar că nu au drept de vot „persoanele condamnate, prin hotărîre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale”. Constituția României dovedește, cel puțin aici, un democratism salutar.

Deși în 1990, atmosfera publică ședea sub semnul radicalismului anticomunist, părinții Constituției nu i-au dat curs. Ei au ținut să facă din pierderea dreptului de a alege și de a fi ales un drept al Justiției. Doar printr-o sentință judecătorească o persoană poate pierde drepturile electorale. De observat că inițiativa extremistă a USR presupune o ciudățenie. O persoană condamnată poate alege, dar nu poate fi aleasă. Dreptul de a fi ales, ca și dreptul de alege, e unul dintre drepturile fundamentale ale omului.

El poate fi pus între paranteze doar prin sentință dată de magistrați, temeinic motivată prin faptul că un condamnat poate fi un pericol social prin alegerea într-o funcție. A stabili constituțional interdicția pentru anumite persoane de a nu fi alese, altfel spus, de a nu se prezenta în fața alegătorilor, singurii care pot decide dacă o persoană merită sau nu să reprezinte în Parlament un grup de alegători, înseamnă a întoarce România la anii staliniști, cînd anumite categorii de persoane erau lipsite constituțional de drepturile cetățenești. Viziunea modernă asupra lumii consideră că o persoană care a executat o pedeapsă a plătit vina prin însuși faptul statului în închisoare.

A-i interzice pe viață să mai candideze înseamnă a-l condamna pe viață pentru o faptă care, potrivit Codului Penal, e pedepsită doar cu un anumit număr de ani. Din toate punctele de vedere inițiativa USR ne dovedește postura de partid extremist al Uniunii, partid care a luat locul PRM pe scena politică. Prin Corneliu Vadim Tudor, PRM cerea împușcarea în masă a corupților. USR cere ceva asemănător în materie de extremism politic. Condamnarea pe viață a celor acuzați de corupție. CCR a anunțat că va discuta inițiativa în 26 martie 2019. Din punct de vedere al statului de drept inițiativa e extremistă. Ar fi fost de așteptat ca însăși acțiunea să fie supusă unei decizii a CCR.

Altfel spus ca strîngerea de semnături pentru o propunere antidemocratică, de tip fascist sau comunist, să fie supusă CCR din punct de vedere constituțional. Teoretic, CCR ar trebui să respingă această inițiativă de tip extremist, antidemocratic. Dar chiar dacă CCR ar admite ca fiind constituțională inițiativa, pînă la modificarea Constituției mai e cale lungă. Ea trebuie să străbată parcursul complicat pe care l-a străbătut și inițiativa Coaliției pentru familie. Eșecul răsunător al Referendumului pentru familie ar trebui să ne facă prudenți în fața unui Referendum pentru schimbarea Constituției în sensul celor cerute de USR. Are vreun rost să cheltuim inutil bani și energie numai pentru că un partid se joacă de-a statul de drept? Să nu fi fost conștienți liderii USR sau cei care stau în spatele acestui experiment de inutilitatea juridică a demersului?

Da, au fost conștienți, numai că ei au lansat inițiativa în scopuri strict politice, mai precis ca experimentarea unei formule de politică prin care să se diferențieze de partidele tradiționale, de PNL, îndeosebi. Că e așa ne-o dovedește o nouă acțiune de strîngere de semnături lansată de USR, de data asta în alianță cu Dacian Cioloș, cu care alcătuiesc Alianța 2020. Citez din știrea de presă date de toate site-urile: Luni, 18 februarie 2019, Alianţa 2020, formată din Uniunea Salvaţi România şi PLUS, a început în Piaţa Universităţii din Capitală, o campanie de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare, prin care vrea să obţină 300.000 de semnături de la cetăţeni pentru susţinerea candidaţilor Alianţei.” Alianța 2020 și-a desemnat candidații la europarlamentare. Algerile au loc pe 26 mai 2019. Pentru victoria acestor candidați Alianța 2020 trebuie să desfășoare o campanie electorală la vremea cuvenită însă, cu o lună înainte de alegeri. Sîntem în februarie 2019. Pînă la debutul campaniei oficiale mai sînt trei luni.

De ce are nevoie Alianța 2010 de strîngere de semnături? O întrebare cu atît mai normală cu cît semnăturile nu înseamnă voturi. Și dacă ar strînge Alianța 10 milioane de semnături acestea nu vor ține locul la nici măcar un vot exprimat pe 26 mai 2019. Dacă strîngerea de semnături pentru Fără penali mai poate fi crezută prin iluzia că inițiativa se va transpune vreodată în Constituție, atunci strîngerea de semnături pentru candidații la europarlamentare chiar n-are nici un rost din punctul de vedere al votului. Adăugată inițiativei Fără penali, cea dedicată candidaților la europarlamentare se anunță drept un fel aparte de campanie electorală și prin asta chiar de a face politică. Strîngerea de semnături pentru inițiativa Fără penali a fost un moment de contact direct între militanții partidului și cetățeni. Strîngerea de semnături e una dintre acțiunile de impact politic pentru un partid:

1. Cetățenii, chiar și cei neinteresați de politică, iau cunoștință de activitatea politică a unui partid. Eram la Sinaia, în parc, cînd am văzut militanți ai partidului sau poate tineri plătiți pentru asta, strîngînd semnături pentru Fără penali. Scrisul pe tricou, contactarea cetățeanului, invitarea de a semna sînt tot atîtea momente prin care un partid își face publicitate în afara televiziunilor.

 

2. În multe situații, la strîngerea de semnături sînt invitați să colaboreze și simplii cetățeni simpatizanți ai partidului. Asta dă simpatizanților conștiința apartenenței la partid.

 

3. Militanții care strîng semnături au o experiență deosebită a contactului cu cetățenii, a complexei realități care e Strada.

 

De ce apelează USR la strîngerea de semnături ca acțiune politică? În cazul europarlamentarelor pentru a fura startul. În timp ce partidele tradiționale, nici nu și-au stabilit lista, Alianța face deja campanie pentru candidații săi. Principalul motiv al acestei acțiuni e dat de deosebirea față de PNL. Alianța 2020 n-are structurile din teritoriu ale PNL și PSD. Asta are efecte negative, dar și pozitive. 

Efecte negative sînt absența structurilor din teritorii, structuri în care primarii joacă un rol decisiv. Efectele pozitive înseamnă nedependența de baronii locali, cei care aduc voturi, dar și probleme conducerii centrale, de la cele de corupție pînă la cele de clientelă. Prin coborîrea în stradă, Alianța 2020 încearcă să contracareze avantajele unui partid ca PNL. Alianța 2020 și-a făcut din coborîrea în stradă pentru a ocoli astfel căile democratice tradiționale de a face politică. Manifestațiile de stradă, chiar și cele violente, sînt susținute de Dacian Cioloș și compania.

Parlamentul însuși e folosit ca stradă la nivel de maidan. Parlamentarii USR se dedau la spectacole mediatice șocante, au comportamente în apropierea huliganismului. Ca și PRM, ca și toate partidele extremiste, Alianța 2020 încearcă astfel să spargă barajul mediatic prin crearea de evenimente senzaționaliste. George Călinescu scrie despre Nae Ionescu în a sa celebră Istorie a literaturii române „În timpul cursului, trece cu muzică o companie militară. Învăţătorul se repede la fereastră (făcându-se a se dezinteresa brusc de prelegere), o deschide, ritmează cu capul bătaia tobei mari, apoi întreabă pe studenţi: „ — Vouă nu vă place strada?”

Da, ar striga membrii Alianței 2020, care împrumută instrumentele de luptă ale partidelor de extremă: Stîngă, comuniștii, Dreapta, Legionarii. Pentru că legionarii și comuniștii, excluși din democrația zisă și burgheză, au apelat la Stradă ca înlocuitor al Parlamentului. Va fi un succes această nouă formulă? Răspunsul îl vom primi pe 26 mai 2019.