Stația unde nu oprește nimic

În Timişoara, pe strada 1 Decembrie, mai exact lângă Catedrala romano-catolică, există încă din anul 2007 o staţie de tramvai în care nu opreşte niciun mijloc de transport.

În locul unde a fost amplasată această staţie pentru călători circulă tramvaie, însă niciun vatman nu opreşte, din cauză că în acel loc nu este prevăzută nici o oprire. Nimeni nu cunoaşte însă adevăratul motiv pentru care a fost stația. Primăria susține că nu a dat niciun ban pentru construirea staţiilor de tramvai din oraş. „Noi nu am construit acele staţii pentru călători”, spune Flavius Boncea. Pe de altă parte, Cosmin Bradu, purtător de cuvânt al regiei de transport, spune că „Cel mai probabil, în acel loc a fost o staţie provizorie. Cu singuranţă, în perioada următoare, aceasta va dispărea”. Bine, bine, ar spune unii... dar provizorie de cinci ani? De menționat totuși că staţia în care nu opreşte tramvaiul a fost construită cu aprobarea Primăriei Timişoara, care a emis o autorizaţie în acest sens. sursa: ziuadevest.ro