Conflicte mari în "Moştenirea"

De azi, familia lui Potcovarul revine la PRO TV. Secretele vor ieşi la iveală şi vor da viaţa eroilor peste cap, iar Stiven, fiul lui State, va face gafă după gafă.

De astăzi, de la 22.15, serialul "Moştenirea" revine la Pro TV cu întâmplări neaşteptate şi personaje noi, ce vor duce acţiunea pe un alt făgaş. Fiecare secret dezvăluit va duce la altul, până când viaţa protagoniştilor va fi dată peste cap.

Noul sezon, început după ce State (Gheorghe Visu), a fost împuşcat, aduce în prim plan familia lui Fabrizio (Cristi Iacob). Romina (Cristina Cepraga), soţia mafiotului, ascunde un trecut tumultos, iar destinul ei va fi una dintre cele mai mari surprize pregătite de producători.

Destinaţii exotice şi sarmale pentru actorii din serial

Protagoniştii serialului au avut o vacanţă de iarnă palpitantă. Costin Sforaru a petrecut ultimele zile din 2010 în L’Aquila, un oraş dintr-o zonă muntoasă a Italiei, unde sunt stabiliţi părinţii iubitei lui. Dana Rogoz a ales să petreacă două săptămâni din vacanţa de iarnă în Malayesia şi Singapore.

În schimb, Liviu Vârciu a întâmpinat prima zi a anului alături de fetiţa lui, Carmina, iar Iuliana Luciu a pregătit 180 de sarmale cu care a impresionat familia iubitului său, Răzvan.

Octavian Strunilă: teatru, filme şi scenarii

Octavian Strunilă a intrat în noul an pe "Rambla", cea mai cunoscută stradă din Barcelona, alături de soţia sa Oana şi de fiica lor, MariaEquazella. Interpretul lui Stiven Killeru din serialul "Moştenirea" spune că a fost o experienţă deosebită, dar "seacă" pentru că au lipsit muzica şi artificiile.

EVZ: Ce se va întâmpla cu Stiven? Octavian Strunilă: Personajul va avea o evoluţie surprinzătoare! Va intra în conflicte puternice cu toată familia şi nu se ştie dacă i se va ierta vreodată asta! Va face gafe peste care cu greu se va putea trece cu vederea, însă totul atârnă de decizi ile lui State.

Ce ti-ai propus pentru 2011? Toată lumea îşi face planuri. Şi eu, în noul an, îmi doresc să ating nişte ţinte. Vreau neapărat să scot nişte spectacole la teatru, să fac nişte filme şi să scriu nişte scenarii. Acest "nişte" este pentru că ori nu am voie să vorbesc, ori sunt superstiţios!

Cum te descurci în rolul de tată? Îmi place rolul ăsta şi savurez fiecare clipă lângă copilul meu. Tatăl este în formare! Nimeni nu se naşte tată. Învăţăm împreună, descoperim lucruri. Tată pentru un copil de 2 luni înseamnă ceva , tată pentru un copil de un an şi jumătate înseamnă altceva, iar tată pentru o fată de 14 ani înseamnă, probabil, cu totul şi cu totul altceva. O să descopăr!