FILMUL EVZ: Chinatown

Detectivi şi femei fatale în "Carterul chinezesc", un film fascinant, semnat de Roman Polanski.

În Los Angelesul anilor '30, J.J. Jake Gittes (Jake Nicholson), un detectiv particular specializat pe conflicte matrimoniale, este angajat de Evelyn Mulwray (Faye Dunaway) pentru a-i urmări soţul, inginerul Hollis Mulwray. Jake îl fotografiază pe acesta alături de o blondă şi consideră că şi-a încheiat treaba. Numai că abia de aici încolo lucrurile se complică: adevărata doamnă Hollis nu are nimic de-a face cu angajarea lui şi domnul Hollis este găsit mort.

Intrigat de această întorsătură, Jake decide să investigheze pe cont propriu şi astfel descoperă un plan pentru a cumpăra ieftin pământuri şi de a le revinde cu milioane de dolari. În spatele afacerii se află Noah Cross, tatăl lui Evelyn şi fostul partener de afaceri al lui Hollis.

Iniţial, rolul lui Evelyn fusese gândit pentru Ali MacGraw, soţia producătorului Robert Evans. Aceasta l-a pierdut însă când a divorţat pentru a căsători cu Steve McQueen. Evans a vrut-o apoi pe Jane Fonda, Polanski - pe Julie Christie. Au făcut un compromis, alegând-o de comun acord pe Faye Dunaway.

Din mulţimea de premii atribuite filmului se remarcă Oscarul pentru Cel mai bun scenariu şi nu mai puţin de 10 nominalizări la preţiosul trofeu, patru Globuri de Aur şi Premii BAFTA.

22.15 - PRO CINEMA

<object width="480" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/2yJJWXhXbuI?fs=1&amp;hl=ro_RO"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/2yJJWXhXbuI?fs=1&amp;hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="480" height="385"></embed></object>