Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) intenţionează să aloce, în 2017, printr-o schemă de ajutor de stat, 86 de milioane de euro crescătorilor de porci din România care livrează animale pentru abatorizare, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă.
Implementarea acestui ajutor de stat are ca scop depăşirea dificultăţilor din sector, în sensul dezvoltării activităţii de creştere a porcinelor şi al menţinerii, cel puţin, la nivelul actual de producţie. Necesitatea acestui program a apărut din cauza presiunilor cu care se confruntă producătorii de carne de porc din România în valorificarea producţiei şi a importurilor masive de carne de porc care, conform statisticilor, s-au ridicat în 2015 la 230.000 de tone.
Pentru tomate, un alt produs cu importuri masive, MADR a demarat deja un program de sprijin pentru roşiile cultivate în sere şi solarii, alocând 40 de milioane de euro în 2017. Valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an, sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/ beneficiar/an, pentru o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, informează Agerpres
Potrivit datelor MADR, până la data de 16 februarie 2017, au fost primite 2.253 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii. Acestea provin din 38 de judeţe, cele mai multe solicitări fiind din Olt, Giurgiu, Dolj, Galaţi, Teleorman şi Buzău, care sunt, de altfel, puternice zone legumicole.
Estimările experţilor din MADR indică un număr de 8.023 potenţiali beneficiari la nivelul întregii ţări.