70 de liceeni au scris basme noi, reinterpretate

Un număr de 70 de liceeni din Timișoara și Teregova (Caraș Severin) au învățat ce sunt basmele, și i-au cunoscut pe ultimii păstrători ai poveștilor. Mai mult, au scris, ei înșii, basme, care, joi, au fost prezentate public, în finalul proiectului “Basme din Banat. Lecturi și reinterpretări urbane”.

Proiectul a pornit de de la o serie de basme din Banat, culese în două volume (“Basme din Banat. Lecturi postcanonice” a prof. dr. Otilia Hedeșan și “Banatul multicultural astăzi. Basme și povestiri” a dr. Eliana Popeți) și s-a materializat cu implicarea a peste 70 de adolescenți care au „remixat” vechile basme bănățene prin intermediul fotografiei și a scrierii creative.

Proiectul “Basme din Banat. Lecturi și reinterpretări urbane” este realizat de către Asociația Sinaptica împreună cu partenerii săi, Asociația Regia Artistică Timișoreană și Universitatea de Vest din Timișoara și este co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național. Perioada de derulare a fost  martie – noiembrie 2018.

Emoționați să-și vadă numele într-o carte, toți copiii au concluzionat că participarea în acest proiect lea marcat viața. ”Am început să gândesc mai pozitiv”, mărturisește Alex. Miodrag a scris un basm despre o vâltoare – antica mașină de spălat cu bule întâlnită în Sat Bătrân, și care, zice-se, e fermecată. Chioar dacă nua su spus-p cu subiecty și predicat, întreaga experiență a fost o călătorie inițiatică la finalul căreia tinerii au văzut cât de de importantă comunicarea, păstrarea și amintirea unor lucruri.