Cele 70 de asistente medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani au fost reangajate, după ce le-au fost desfăcute contractele de muncă începând cu data de 15 mai, ca urmare a împlinirii vârstei de 60 de ani, au fost reangajate.
Managerul spitalului, Viorel Iliuţă, a declarat, marţi, că a dispus reangajarea, pe perioadă determinată a cadrelor medicale cu studii medii până la clarificarea situaţiei acestora.
„Ele au fost angajate pe perioada determinată, până la organizarea concursului, dar dacă instituţiile statului îmi spun că pot anula decizia de ieşire la pensie de drept, atunci revin şi le fac contract de muncă pe perioada nedeterminată. Aceasta este o formulă tranzitorie până primim un răspuns final”, a afirmat Iliuţă.
La nivelul întregii țări, sunt în situația de a fi puse pe liber 4000 de asistente cu experiență. Soluțiile găsite depind de la un spital la altul, pentru că legile date de Ministerul Sănătații se bat cap în cap cu alte reglementări.