În urmă cu 70 de ani, Adolf Hitler se căsătorea cu Eva Braun, iubita sa mai tânără 33 de ani, într-un buncăr din Berlin. În după-amiaza zilei de 30 mai, cei doi aveau să-ţi puna capăt zilelor.
În certificatul de căsătorie, confiscat ulterior de trupele americane, se precizează faptul că Hitler şi partenera lui de viaţă aveau "o descendenţă ariană pură". Documentul include şi următoarea întrebare, adresată Evei Braun: "Vreţi să îl luaţi în căsătorie pe Führer-ul nostru, Adolf Hitler?". Semnătura dictatorului nazist este o "mâzgăleală" torsionată, iar partenera acestuia şi-a început semnătura scriind "Eva B-", înainte de a tăia litera "B", iniţiala numelui ei de fată, pentru a scrie în final "Eva Hitler". Confidenţii dictatorului german, Joseph Goebbels şi Martin Bormann, au semnat ca martori.
Pentru 36 de ore, Eva a avut bucuria de a i se spune Frau Hitler, cu toate că noul ei soț continua să i se adreseze cu domnișoara Braun. În după-amiaza zilei următoare, când rușii ajunseseră extrem de aproape de centrul capitalei, cei doi decid că a venit timpul să-și curme viața. După ce își iau rămas bun de la cei din buncăr, Eva se otrăvește cu cianură, iar Hitler își trage un glonț în tâmplă.
Hitler şi Braun s-au întâlnit în 1929, pe când el avea 40 de ani, iar ea doar 17 şi lucra pentru Heinrich Hoffman, fotograful oficial al Partidului Nazist. Görtemaker scrie că Hittler s-a mai intâlnit cu Braun în repetate rânduri, însă nu au devenit intimi până în 1932.
La început relaţiei dintre cei doi, Eva s-a plâns deseori că Hitler îi acordă prea puţină atenţie şi a încercat să se sinucidă de două ori, mai mult pentru a-i atrage atenţia liderului nazist. După cea de-a doua tentativă, Hitler i-a asigurat Evei o casă în Munchen şi acces permanentă la Berghof, în Bavaria. Eva a devenit un fel de stăpână la Berghof, iar toţi cei care frecventau acel loc trebuia să se poarte cu ea ca atare.
Potrivit unor analize ADN realizate în 2014, Eva Braun ar fi avut origini evreieşti. Această teză se sprijină pe analiza părului provenind dintr-o perie de păr găsită la Berghof. În acest păr, cercetătorii au găsit o secvenţă specifică de ADN "asociată puternic" evreilor aşkenazi, care reprezintă aproximativ 80% din populaţia evreiească. În Germania, mulţi evrei aşkenazi s-au convertit la catolicism în secolul al XIX-lea.