7 kg de bijuterii şterpelite de un poliţist. „Şefii îl protejează”, ţipă bijutierul

Iusmen Asan susţine că subcomisarul Gheorghe Ilinca i-a luat bijuteriile din magazin cu promisiunea că se întoarce să le plătească, dar n-a mai făcut-o niciodată. Acuzatul se consideră victima unei înscenări

Administratorul unei firme din Constanţa acuză un ofiţer de poliţie de înşelăciune şi cere superiorilor lui să ia măsuri împotriva acestuia. Şefii poliţistului l-au trimis însă la plimbare recomandându-i să-şi caute dreptatea în instanţă. Nici IGP-ul nu i-a răspuns la sesizare. Pe linie profesională, ofiţerul a fost chiar avansat de la o secţie de cartier la biroul investigaţii criminale al poliţiei municipale.   Tras în piept de un poliţist care a „uitat” să  plătească marfa  Iusmen Asan, patronul unei mici firme din Constanţa, se chinuie de aproape 8  luni să-şi recupereze banii de la un poliţist care i-ar fi luat peste 7 kilograme de bijuterii din pietre semipreţioase montate în argint. Omul povesteşte că, de faţă cu toţi angajaţii, „subcomisarul Gheorghe Ilinca a venit la mine cu soţia şi fiica, în timpul programului şi a cerut să cumpere bijuteriile cu promisiunea că îmi va plăti peste o lună când vom face şi factura, l-am crezut”. Preţul de vânzare era de aproape 9.000 lei, însă poliţistului i le-a oferit la  preţul de achiziţie, mai exact cu 400 de euro.

După 45 de zile, timp în care l-a sunat, i-a dat sms-uri, Iusmen Asan şi-a dat seama că „am fost tras în piept” şi s-a adresat conducerii poliţiei municipale. Comisarul şef Emilian Pârvu i-a spus însă că pentru recuperarea banilor să-l dea în judecată , în acţiune civilă, pe poliţist. „Un proces civil înseamnă ani întregi de umblat prin instanţe plus că trebuie să plăteşti taxa de timbru”, spune Iusmen Asan.   „Poliţiştii merg mână în mână”  Omul nu s-a lăsa, şi, în luna noiembrie, a reuşit, cu greu, să depună sesizarea la adjunctul şefului poliţiei judeţene. Controlul intern asupra subcomisarului Ilinca a durat alte trei luni şi, în luna februarie 2012, s-a finalizat cu „atenţionare” emisă de şeful poliţiei municipale, comisar şef Emilian Pârvu. Şeful IPJ Constanţa, comisar şef Valentin Burlacu, a semnat şi el o adresă: „Constatăm că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru cercetarea penală a poliţistului, astfel că litigiul poate fi rezolvat în instanţa de judecată pe cale civilă”. „Toţi  merg mână în mână, am avut martori, au văzut cum poliţistul a plecat cu  bijuteriile, m-a păcălit şi nu se ia nicio măsură împotriva lui, este incredibil cum se acoperă unul pe altul. Eu cer să-mi dea banii pe care mi-i datorează şi în al doilea rând să se ia măsuri împotriva lui, să nu mai păcălească şi pe alţii”, a declarat omul de afaceri.    Ce zice poliţistul acuzat de înşelăciune  „Mă lasă rece înscenările domnului Asan, vorbiţi cu şefii mei, ei ştiu ce s-a întâmplat, acum nu ne putem vedea, sunt într-o acţiune”, a fost reacţia telefonică a subcomisarului Gheorghe Ilinca. Şeful lui de la poliţia municipală, comisar şef Emilian Pârvu a refuzat din start să comenteze cazul şi ne-a trimis la şeful IPJ Constanţa, comisarul şef  Valentin Burlacu care , surpriză, a recunoscut pentru EVZ că „poate fi  vorba de abuz de încredere”. L-a chemat imediat pe adjunctul său, comisar şef Camil Manea, şi, astfel, după şapte luni de demersuri, se întrevăd ceva speranţe. Manea spune că  „reclamantul are dreptate, inspectorul şef poate dispune acum o reanalizare a cazului şi poate da o altă sancţiune decât cea dispusă de şeful poliţiei municipale, poate fi reanalizată chiar şi cercetarea internă. Uniforma de poliţist obligă la mai multă seriozitate decât la un om de rând, trebuie să impună integritate, credibilitate”.