O iniţiativă lansată în urmă cu aproximativ o lună de zile strânge tot mai mulţi adepţi. Pe data de 7 decembrie 2010- mii de persoane vor să falimenteze sistemul bancar mondial prin retragerea banilor din depozite, indiferent de scadenţă. Protestul este susţinut şi promovat de fostul fotbalist Eric Cantona.
Fostul internaţional francez Eric Cantona le propune o altfel de "revoluţie" studenţilor şi angajaţilor din sectorul public din mai multe ţări europene, care se pregătesc să organizeze o serie de proteste în această iarnă, pentru a reacţiona faţă de reducerile bugetare aplicate de guvernele acestor state, potrivit mediafax.ro.
Într-un interviu acordat publicaţiei Presse Ocean din Nantes, Eric Cantona s-a declarat împotriva clasicelor proteste de stradă, pe care le consideră depăşite.
Ce presupune protestul
Fără absolut nicio legătură cu normele de aplicare ale vreunei ordonanţe de urgenţă sau directive europene, mişcarea de protest împotriva băncilor, numită "Stop Banque" presupune invitaţia de retragere masivă a banilor depuşi în bănci, exact în ziua de 7 decembrie, potrivit capital.ro. Apărută în Franţa, mişcarea s-a răspândit apoi pe bloguri din Germania sau Olanda, iar acum dispune de un cont pe Facebook. Pagina "StopBanque" are deja versiuni în mai multe limbi. În afara celor de largă circulaţie este vorba inclusiv de română, bulgară, coreeană. În timp ce, în Franţa, campania are peste 12.000 de adepţi, în România sunt, deocamdată, mai puţin de 150 de adepţi, scrie gandul.info.
"StopBanque" vrea să atragă atenţia guvernelor lumii că doreşte "un sistem bancar sănătos, echitabil, abordabil şi responsabil".
Câţi bani au românii la bănci Potrivit datelor Fondului de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar (FDGSB), la 30 septembrie valoarea totală a depozitelor din sistemul bancar se ridica la 279,4 miliarde lei. Din această sumă 102,9 miliarde de lei reprezintă depozitelor persoanelor fizice, restul fiind deţinute de firme.
Valoarea totală a depozitelor populaţiei s-a diminuat în trimestrul III al acestui an cu 2,5 miliarde de lei faţă de finele celui de-al doilea trimestru.
Conform FDGSB, numărul depozitelor deţinute de persoanele fizice era la 30 septembrie de 15,69 milioane. Din acestea numai 14,91 de milioane de depozite erau garantate (mai mici sau egale cu suma de 50.000 de euro).
De la 1 ianuarie garanţia depozitelor urmează să fie dublată la 100.000 de euro. <object height="385" width="640"><embed allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" type="application/x-shockwave-flash" src="http://www.youtube.com/v/nBoynE43P7s?fs=1&hl=en_US" height="385" width="640"></embed></embed><//embed></object>