Asistați de pompieri, muncitorii trimiși de Primăria Timișoara au început, marți seara, degajarea plăcilor montate pe poarta de intrare în orașul de pe Bega de pe Calea Aradului. Până miercuri, 8 noiembrie, poarta trebuie adusă la starea de dinaintea „estetizării” cu 50.000 de euro.
În plus, prefectul de Timiș a anunțat că instituția va cere în instanță anularea autorizației de construire emise de Primăria Municipiului Timișoara în octombrie 2014, pentru aranjarea porții.
Amintim că, decizia de revenire la stadiul inițial al porții a fost luată, luni, de reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Timiș. Măsura e una menită să prevină tragediile de genul celei care săa întâmplat în timpul furtunii din septembrie, la poarta similară de pe Calea Lugojului. Reamintim, că pe 17 septembrie, poarta de intrare în Timișoara de pe Calea Lugojului s-a prăbușit peste mașina unui tânăr de 24 de ani, care a murit pe loc. Ambele porți au fost „estetizate” în 2015, cu aproxmativ 50.000 de euro fiecare. Lucrările, care au fost achitate din bugetul local, au fost realizate de firma Stareto SRL, care a beneficiat de încredințare directă. (Sursa foto: Virgil Simionescu)