4 iunie 1920 - o zi a unui mare succes diplomatic românesc. Lucruri mai puțin știute. Lecția Trianonului ar trebui să fie învățată de către Ministerul Afacerilor Externe de astăzi!
Învățăm la școală că în data de 4 iunie 1920, la Palatul Trianon de la Versailles, Conferința de Pace a acordat României satisfacția recunoașterii de către Ungaria învinsă în Primul Război Mondial, a apartenenței la România a tuturor teritoriilor fostei monarhii austro-ungare care fuseseră administrate de Ungaria (Transleithania) în timpul defunctei monarhii austro-ungare. Dar oare așa să fi stat lucrurile? Erau dispuse marile puteri să ne recunoască drepturile istorice?
4 iunie 1920 - cum s-a ajuns aici
Fără îndoială, nu s-ar fi ajuns niciodată aici dacă România nu juca pe toate fronturile. Știm că abia în august 1919, România a luat în stăpânire cea mai mare parte din Banat, intrând în Timișoara, ocupată de sârbi, prin mediere franceză. Sârbii au luat și ei ceea ce azi se numește Vojvodina iar maghiarii o mică porțiune la vest de Arad spre Szeged.
În vara lui 1919, lucrurile nu stăteau deloc bine. Guvernul republican post-austro-ungar al Ungariei căzuse și veniseră comuniștii lui Bela Kun la 21 martie 1919. Maghiarii refuzau să respecte calendarul retragerii conform Planului Franchet d'Esperey, ceea ce a impus României ideea de a interveni militar. Guvernul bolșevic, gtroțkist a fost înlăturat în august 1919, iar România și-a retras trupele.
Ionel Brătianu, mulțumit de acțiunea militară, a pregătir apărarea istorico-diplomatică a drepturilor românești în Ardeal. Viitorul general Titus Gârbea, gorjean prin adopție a primit o misiune de maximă importanță. Incognito, cu două geamantane mari, înțesate cu documente istorice, un bilet de clasa a II-a la trenul spre Paris și cu un revolver, căpitanul Gârbea a pornit spre Paris pentru a depune documentația necesară în cadrul lucrărilor Conferinței.
Maghiarii nu stătuseră nici ei degeaba. Nicolae Titulescu și Dr. Constantin Cantacuzino care vor semna din partea României au văzut cum diplomatul emblematic al Ungariei, contele Apponyi prezentase lucruri halucinante. Pur și simplu, maghiarii susțineau că românii nu erau o prezență notabilă în niciun oraș din Transilvania! Evident, era efectul „legislației urbariale”, prin care românii, de secole erau ținuți departe de orașe. Așadar, maghiarii se apărau prin abuzurile pe care fosta administrație imperială și austro-ungară a Transilvaniei le impuseseră!
4 iunie 1920 - doi mari geografi francezi ajută România!
Dacă România trebuie să mulțumească unor oameni pentru succesul de la Trianon, în principal, trebuie să o facă marelui geograf francez Emmanuel de Martonne (1873-1955). Acesta, ajutat de un tânăr student și doctorand de excepție Robert Ficheux (1898-2005) a demonstrat că românii trăiau în proporție covârșitoare după reguli ancestrale, obiceiuri multiseculare, în mediul rural al Transilvaniei, fiind omiși voit din statisticile oficiale.
Din 1921, Robert Ficheux a venit la Cluj, înscriindu-se la doctorat, fascinat de România, așa cum i-o dezvăluise Emmanuel de Martonne la Sorbona, cât timp Ficheux îi fusese student. Ficheux și-a obținut licența în istorie și geografie la Sorbona în 1919-1920. Robert Ficheux va lucra la București în intervalul 1924-1927, având un doctorat despre Munții Apuseni, apoi va preda la Cluj, în intervalul 1932-1938. Ulterior după Al Doilea Război Mondial va fi ales Membru al Academiei Române.
Mai târziu, Nicolae Titulescu își va aminti cât de mult munciseră maghiarii să își creeze apărarea. Veniseră cu istorici, geografi, etnologi, etnografi, intelectualii cei mai cunoscuți ai Ungariei. Ghinionul lor a fost că prezentau frumos lucruri neadevărate. În amintirea momentului 4 iunie 1920, Ministerul Afacerilor Externe al României ar trebui să își creeze un corp de specialiști care, la nevoie să ajute România. Nu întotdeauna mai găsești valori de talie mondială precum profesorul Emmanuel de Martonne sau academicianul Robert Ficehux!