3M este o companie cunoscută la nivel mondial pentru inovațiile în numeroase domenii. Începuturile sale se datorează însă unei erori de management, care ar fi putut-o falimenta. Dar norocul i-a surâs.
Compania Minnesota Mining and Manufacturing Company, cunoscută ulterior sub numele de 3M, a fost fondată în 1902 în Two Harbors, Minnesota. Fondatorii au fost un avocat, un medic, doi executivi din industria căilor ferate și un măcelar. Cei cinci se reuniseră cu scopul de a extrage un mineral rar corindon, un oxid natural de aluminiu foarte dur, pe care voiau să-l comercializeze ca abraziv.
Întreprinderea a fost planificată prost, deoarece zăcămintele de minerale s-au dovedit a nu fi corindon. Dar acest lucru nu i-a descurajat pe proprietari să înființeze o fabrică de șmirghel în Duluth. Un alt plan care a pus 3M într-un pericol și mai mare deoarece s-a confruntat cu o mulțime de competitori.
În mai 1905, investitorul Edgar B. Ober s-a hotărât să salveze 3M de la o prăbușire aproape sigură. Ober a achitat o datorie de 13.000 de dolari și a injectat capital suplimentar de 12.000 de dolari. Împreună cu un alt asociat a achiziționat 60% din 3M. În următorii ani, Ordway a cheltuit încă 250.000 de dolari pe compania care încă nu producea profit.
Primul an de profit pentru 3M
Sprijinul continuu al lui Ordway a asigurat sănătatea viitoare a 3M în anii de boom de după Primul Război Mondial. O nouă fabrică de șmirghel a fost construită în St. Paul în 1910. Sediul central al 3M a fost mutat în acest oraș în 1916, același an în care firma a plătit primul său dividend.
Încet, compania a început să se dezvolte. 3M a aplicat o serie de modele noi pentru piața americană. Reprezentanții de vânzări, în loc să trateze cu agentul de achiziții al unei companii, erau încurajați să meargă direct la atelierul unde puteau discuta direct cu persoanele care foloseau produsele 3M. În acest fel, puteau descoperi cum ar putea fi îmbunătățite produsele și ce noi cerințe există.
Metoda a fost valorificată când liniile de asamblare motorizate nou introduse de Henry Ford au început să aibă probleme din cauza frecării. Un vânzător 3Ma transmis informația, iar compania a produs un șmirghel mai rezistent. Inovația i-a permis să acapareze o mare parte din această piață de nișă din cadrul industriei auto.
Cum a apărut banda Scotch
Trimiterea vânzătorilor în ateliere s-a dovedit a fi o decizie extrem de fructuoasă. În 1923, un vânzător 3M aflat într-un atelier de vopsit caroserii auto a observat că procesul de vopsire a mașinilor în două culori funcționa prost. El i-a promis vopsitorului că 3M ar putea dezvolta un mod eficient de a preveni amestecarea vopselelor. A durat doi ani, dar divizia de cercetare și dezvoltare a inventat o bandă adezivă. Invenția benzii Scotch, așa cum a fost numită ulterior, a confirmat caracterul inovator al produselor 3M.
Banda transparentă Scotch a adus un câștig semnificativ în timpul Marii Depresiuni. Ea a ajutat 3M să crească într-o perioadă în care majoritatea afacerilor se luptau să reziste.
Compania și-a extins în mod semnificativ capacitatea de cercetare și dezvoltare. Și a continuat să introducă produse noi pe piață. De la masticuri, cleiuri și perii pentru curățarea conductelor de abur, la primele pelicule reflectorizante utilizate pentru semnele de circulație.
Un proces de schimbare continuă
După Al Doilea Război Mondial, afacerile cu produse de consum, industriale și medicale au crescut considerabil.
Vânzările au trecut de 100 de milioane de dolari în 1951. În același an, 3M a lansat divizia de produse magnetice. Și a devenit lider pe piața de bandă magnetică pentru înregistrare
Simultan, compania a început expansiunea internațională. În 1951 au fost inaugurate operațiunile în Australia, Brazilia, Canada, Franța, Germania, Mexic și Regatul Unit.
La începutul anilor 1950, câteva dintre primele 40 de invenții brevetate de 3M nu se regăseau în niciuna dintre liniile de produse existente. Aceste descoperiri avansate în materialele plastice și chimice aveau un potențial imens. Dar se dovedeau a fi prea complexe pentru a fi implementate pe scară largă. Compania s-a angajat însă să transforme noile invenții în produse comercializabile. Și a reușit.
În anii '60, compania a început să piardă însă din viteză. Pierderea pieței casetelor audio, dominată de companiile japoneze TDK și Maxell, a contribuit la încetinire.
Compania s-a menținut însă pe plus în următoarele două decade. Cel mai popular produs al perioadei a fost "Post-Its". Lansat în 1979, s-a bucurat de un succes imediat.
În anii '90, dezvoltarea și cercetarea au fost accelerate. În 1996, diviziile care produceau dischete și alte medii de stocare a datelor, filme pentru raze X și echipamente de imagistică specială au fost desprinse ca o companie independentă publică.
După restructurare, 3M și-a concentrat eforturile de dezvoltare a produselor pe peste 20 de tehnologii de bază, conform fundinguniverse.
3M după 100 de ani
Pe 8 aprilie 2002, la 100 de ani de la înființare, compania și-a schimbat oficial numele în 3M. Compania și-a continuat dezvoltarea, în paralel cu procesele de restructurare, achiziții și vânzări.
În 2022, 3M și-a anunțat intenția de a renunța la producerea și utilizarea unei game extinde de substanțe din gama PFAS.
În prezent, compania are o capitalizare de piață de aproape 69 de miliarde de dolari.