Douăzeci și cinci de mineri s-au blocat în subteran de marţi dimineaţă, iar alți 79 protestează la suprafață. Aceştia susţin că vor să lucreze în subteran și au declarat că sunt dispuși să stea și o lună acolo, până vor fi băgați în seamă de autorități.
Protestatarii spun că de un an de zil așteaptă licența de exploatare de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale și că statul român face tot ce îi stă în putință pentru a închide mina.
Administratorul societății Băița, Gabriela Dobrotă, a declarat că protestul a început marți dimineață cu cinci angajați. În timpul nopţii, numărul a crescut la 13, iar de miercuri dimineață 25 de angajați sunt blocați în mină.
"De ieri, de la 8,30 sunt blocați. N-a intervenit nicio autoritate. Nu au venit, nu au intrebat. Când primarul a întrebat, prefectul a zis că nu are voie să se bage în societăți private", a declarat Dobrotă.
Administratorul a adăugat că mina a pierdut dreptul de a exploata anul acesta, după zece ani de activitate şi după ce numai anul trecut au fost plătite taxe în valoare de 1,3 milioane de euro.
Prefectul de Bihor, Claudiu Pop, declară, însă, că "cinci oameni au intrat ieri în subteran. E o societate privată care face ceea ce consideră că are de făcut. Din punct de vedere legal trebuie să obțină autorizație de la ANRM", consideră Claudiu Pop.
Prefectul a spus că îl interesează sănătatea protestatarilor.
"Eu am fost informat ieri la orele 17.00. Am trimis o ambulanță la fața locului", declară Pop, fapt contrazis de Dobrotă.
Bărbatul este de părere că activitatea societății private nu intră în atribuția prefectului, menționând totuși că oamenii au primit marți seară mâncare și că, din fericire, nu există probleme de ordin medical.