Lucrările de reabilitare a tronsonului Bucureşti - Fundulea din Autostrada A2 încep în primăvară şi vor dura maximum un an, costurile urmând să urce la aproape 22 de milioane de euro, a declarat, miercuri, şeful Direcţiei Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din CNADNR, Florin Dascălu, scrie Agerpres.
"Am făcut reparaţii şi vor continua reparaţiile. Avem pregătit un proiect de reabilitare a acestui tronson (Bucureşti - Fundulea - n. r.), din beton de ciment. Este aprobat şi soluţia va fi pusă în aplicare în acest an. Deci, va fi reabilitat acest tronson de la Bucureşti la Fundulea, pe ambele sensuri. Soluţia deja aprobată este frezare 8 centimetri a betonului de ciment şi înlocuire cu asfalt. Costurile vor fi cam 22 de milioane de euro. Lucrările vor începe în primăvară, imediat ce vom finaliza campania de iarnă", a precizat Dascălu.
Potrivit acestuia, tronsonul se va afla în şantier la vară, când lumea va merge pe litoral, iar circulaţia se va face în condiţiile corespunzătoare. Reprezentantul CNADNR a estimat că lucrările vor dura maximum un an, însă se va încerca să se rezolve până la finele lui 2015.
"La vară, porţiunea va fi în şantier, iar lucrările se vor face sub circulaţie în condiţii corespunzătoare. Se va lucra pe jumătate de cale, pe fiecare sens. Vor dura maximum un an (lucrările - n. r.). Încercăm să rezolvăm până la finele anului", a spus Florin Dascălu.