De multă vreme detest ideea/conceptul de an nou. Din mai multe motive. Primul ar fi acela al inevitabilului bilanț al anului care se încheie și implacabila constatare că minusurile de peste an sînt întotdeauna pe plus față de plusurile care sînt aproape mereu pe minus.
Al doilea motiv este generat de schimbările pe care mi le propun pentru noul an pentru a ajunge peste 365 de zile la amara constatare că nu am schimbat prea mare lucru. De fiecare dată încerc să descopăr cauzele care produc efectul previzibil al neîmplinirilor personale și tot de fiecare dată le identific a fi aceleași: viteza aproape nebună cu care se derulează viața astăzi, neliniștile generate de noile provocări care apar la tot pasul și nu în ultimul rînd, hoții de timp.
Înainte de începerea noului an mi-am propus să elimin măcar una dintre cauze. Iar cea mai la îndemînă treabă este să elimin hoții de timp. Dintre aceștia de departe se detașează social media și televizorul. Dacă la televiziunile de știri am renunțat încă de la momentul în care am părăsit politica (august, 2021), am hotărît să rămîn doar cu ceea ce-mi dă o stare de bine. Adică Premier League și Liverpool FC, meciurile lui Liverpool din Champions League și cele ale echipei mele de suflet, Dinamo, ajunsă echipa tuturor și a nimănui în anonimatul ligii secunde din România. Netflix, HBO sau Disney sînt alte canale prin care mi se scurge energia spre nicăieri și care mă transformă într-o loază cvasistatică așa că am devenit foarte selectiv și aici.
În fine, Facebook, Instagram și celelalte platforme de așa-zisă socializare le-am pus pe hold cu tendința clară de erase fiindcă îmi consumau foarte mult din resursa de timp. Le-am eliminat ca aplicații din telefon și am lăsat conturile încremenite într-o sănătoasă băltire.
De ce am făcut asta? Mai înainte de orice fiindcă mi se pare ridicol să emiți opinii sau să semnalizezi diverse chestiuni la ordinea zilei într-un mediu extrem de polarizat, care este mai degrabă un mijloc de divizare și de propagare a urii decît o formă de socializare. Fiindcă informațiile și opiniile de pe aceaste platforme vin cu un debit asemănător cu cel al cascadei Victoria iar valoarea de întrebuințare a argumentului este aproape nulă. Fiindcă slava deșartă și autoadmirația preced cu mult dorința de a afla ceva nou, de a asculta, de a înțelege. În fapt nimeni nu ascultă pe nimeni, iar așa cum am observat deunăzi într-o mașină STB aproape nimeni nu este atent la conținut. Se reacționează la postările terților din dorința de a primi reacția acestora la postările tale, de cele mai multe ori sfertodocte. Socializarea devine astfel non-comunicare. Este un surogat de viață socială de care majoritatea fac uz din nevoia primară de statut, de confirmare a propriilor biasuri și dorința unei ilozurii validări. Este un deșert ideatic plin de culori și reclame sponsorizate, un fel de teleshoping upgradat în care clienții își expun familia și obiceiurile culinare. Ca să fiu foarte onest, din cele peste 900 de conturi pe care le depozitam la prieteni nu știu dacă urmăream mai mult de 20 care erau cu adevărat interesante. Ei bine, chiar și pentru aceste 20 de conturi cheltuiam mai bine de 2 ore și jumătate din cele 24 cîte are o zi.
Cineva îmi spunea cu vreo săptămînă înainte de Crăciun că dacă nu ești prezent în social media practic nu exiști. Am luat aminte la cele spuse de amicul meu și am hotărît ca odată cu sfîrșitul anului 2022 să purced pe acest drum al non-existenței. Și asta fiindcă ființez prin formă și – zic eu – chiar și un anume fond. Fiindcă am adresă, nume, prenume și telefon. Altfel spus, adieu pentru unii, au revoir pentru cei mai puțini ca număr.