Piaţa locală o duce prost, iar, în lipsa unor perspective de creştere, companii mari, de renume, părăsesc România, mutându-şi producţia în alte ţări sau renunţând la afacere
Cei cinci ani de creştere slabă pe care îi prevede FMI pentru economia locală nu rămân fără urmări. După ani de criză în care au încercat, fără succes, să supravieţuiască şi să continue creşterea, multe companii străine pleacă de la noi. În 2012, economia va resimţi din plin plecarea de anul trecut a Nokia, care era cel mai mare exportator local (şi care în 2011 a produs timp de trei trimestre), virarea producţiei Renault spre Tanger şi şirul de abandonări de business anunţate recent, în care ar putea apărea nume noi până la sfârşitul anului. Marile abandonuri Una din cele mai mari lovituri a venit în 2012 din partea ruşilor de la Mechel. Compania a intrat pe piaţa locală în 2002 şi deţine combinatele Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu şi Ductil Steel Buzău şi Laminorul Brăila, pentru care vrea să obţină prin vânzare 150 de milioane de euro. În ultimii patru ani, Mechel a raportat pierderi cumulate de peste 500 de milioane de euro, numărul total al angajaţilor companiei fiind de 5.000 de persoane.
- Deznodământ: Mechel LICHIDEAZĂ TOT. A concediat ultimii 726 de angajaţi din Câmpia Turzii. Ce despăgubiri va cere Guvernul?
O altă plecare importantă este cea a Interex, retailerul din domeniul alimentar, afectat de scăderea afacerilor. Anul trecut, Interex a avut o cifra de afaceri de 38,7 milioane euro, de aproape trei ori mai mică decât în 2008. Compania deschisese 10 magazine în România, cu sute de angajaţi. La scară mai mică, dar tot în domeniul alimentar, Burger King a anunţat la jumătatea anului că închide ultimele două restaurante de la noi. Compania a avut în anul 2011 o cifră de afaceri de 12,49 de milioane de lei şi o pierdere de 5,53 milioane de lei. Şi, rând pe rând, alte companii mari sunt lovite de scăderea afacerilor. În 2012, nici retailerii de textile nu au dus-o mai bine. În acest an discounterii de modă Kiabi şi Sprider şi-au anunţat plecarea. Pe piaţa financiară, pe lângă consolidări de afaceri, am văzut anul acesta şi închideri de business, ING anunţând că renunţă la divizia de brokeraj.
- Ruşii au dat două milioane de euro pe Mechel Câmpia Turzii! Vezi ce profit au făcut
"Plecările din 2012 sunt un efect cumulat al anilor de criză. Diferenţa de guvernanţă dintre ţări din ultimul timp a fost foarte mare. Companiile încearcă să îşi raţionalizeze resursele şi rămân pe pieţele cu perspective bune. România suferă o contracţie puternică. În plus, perspectivele macroeconomice sunt proaste, datoria publică este în continuă creştere", a explicat pentru EVZ Doru Lionăchescu, managing partner al casei de investiţii Capital Partners. Mai grav pentru economie este că majoritatea plecărilor se vor face prin închideri de business, ceea ce înseamnă mii de şomeri. Asta deoarece niciuna din companii nu se află în sfera de interes pentru potenţiali investitori. "Interes mare ar fi pentru energie. Interes mic este pe piaţa de servicii financiare, real estate, trading", mai spune Lionăchescu.
- Comisia Europeană cere trei milioane de euro pentru foştii angajaţi ai Nokia de la Jucu
Ani de stagnare Care va impactul asupra economiei? Deşi au fost anunţate noi investiţii, acestea nu sunt suficiente. "Noile business-uri nu compensează nici pe departe ce pierdem. Nokia producea circa 1% din PIB. Dacia şi-ar putea creşte business- ul, dar după ce anterior a relocat o parte din afacere", spune Lionăchescu. Acesta se aşteaptă ca economia să intre într-o perioadă de stagnare care ar putea dura cel puţin doi-trei ani. Iar în viitor nume mari s-ar putea adăuga la lista de plecări. "Companiile mari din producţie care beneficiau de energie ieftină prin contracte preferenţiale acum nu mai au acest avantaj. Îşi vor regândi strategia", a explicat specialistul citat. Cea mai mare plecare anunţată în 2012 este a ruşilor de la Mechel, care au 5.000 de angajaţi CITIŢI ŞI:
- Ruşii de la Mechel pleacă din România şi lasă în urmă DEZASTRU
- Disponibilizaţii de Nokia din localitatea Jucu vor fi şcoliţi cu 5 milioane de euro