200.000 de euro un loc de parcare

Uriaşa sumă a fost achitată de un american care locuieşte în Boston.

Dacă românii ajung chiar să arunce unii în alţii (sau unii în maşinile altora) cu pietre pentru un loc de parcare între blocurile comuniste, americanii, cine alţii?, aruncă doar cu bani.

Un rezident al oraşului Boston a cumpărat un loc de parcare de reşedinţă cu 300.000 de dolari (aproximativ 210.00 de euro), anunţă ”San Francisco Chronicle”, citând AP.

Informaţia ”i-a scăpat” unui agent imobiliar din Boston, care, cel mai probabil, a dorit să-şi facă puţină publicitate.

Locul de parcare, pentru care proprietarul a solicitat iniţial 250.000 de dolari, aflat într-o zonă foarte bună a oraşului supranumit ”Atena Americii”, din pricina densităţii instituţiilor culturale şi de învăţământ din zonă, a fost ”vânat” de mai mulţi locatari dintr-un bloc în care preţul unui apartament cu trei camere ajunge la 2,5 milioane de dolari.