200.000 de credincioşi la Mănăstirea Nicula

Peste 200.000 de cre dincioşi au venit în acest an la Sfânta Sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea de la Nicula, ceea ce constituie un adevărat record în ultimii ani.

Fără politicieni de frunte, fără coloane cu girofaruri, dar cu bine cunoscuta atmosferă de talcioc, credincioşi din toate judeţele transilvănene au venit pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni. Ca în fiecare an, câteva mii de credincioşi greco-catolici s-au adunat la Biserica Greco-Catolică din satul Nicula, unde a fost oficiată o slujbă religioasă.

Nici în acest an, credincioşii nu au încetat să vocifereze în legătură cu faptul că Mănăstirea Nicula a aparţinut în trecut acestui cult religios. Pelerinii au început să vină la Nicula încă de miercuri. Unii au parcurs în genunchi distanţa dintre satul Nicula şi Mănăstire, adică doi kilometri.

"Am o gravă problemă în familie. Nu vă pot spune ce, dar mă rog ca bunul Dumnezeu şi Fecioara Maria să mă ajute să trec peste aceste clipe teribile pentru mine şi familie mea", ne-a spus femeia, la capătul urcuşului.

La slujba religioasă oficiată de episcopul Irineu Bistriţeanul, a doua autoritate religioasă din cadrul Mitropoliei Clujului, au asistat, potrivit reprezentanţilor Jandarmariei Cluj, peste 200.000 de persoane.

Autorităţile locale au instalat cu ajutorul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă două corturi unde pelerinii au primit ajutor medical de specialitate.

Mesaj de la Mitropolit

Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, nu a putut fi prezent la praznicul mănăstirii, dar le-a transmis credincioşilor un mesaj citit în timpul slujbei religioase.

"Cu regretul de a nu putea fi prezent între frăţiile voastre şi de a împărtăşi împreună bucuria pe care Maica Domnului o revarsă din preaplinul milostivirii, eu, la acest praznic, vă adresez binecuvântările mele arhiereşti şi vă asigur că sufleteşte sunt alături de soborul de slujitori şi de toţi pelerinii veniţi să se închine Icoanei de la Nicula", spune ÎPS Bartolomeu în mesajul său.