Wikipedia este destul de seacă și spune așa: ”Incidentele de la Hădăreni sunt cunoscute în istoria recentă a României ca o revoltă spontană a etnicilor români și maghiari împotriva romilor din satul Hădăreni, comuna Chețani, județul Mureș, în toamna anului 1993, pornită de la uciderea unui român la cârciumă de către câțiva romi din localitate”. Expeditiv, fără emoții, mai rece ca o dare de seamă…
Amănunte
Întra-adevăr, în seara şi noaptea zilei de 20 septembrie 1993 s-a desfăşurat unul dintre cele mai grave incidente etnice dintre romi şi neromi din România. După ce Crăciun Cheţan a fost omorît de Râpa Lupian Lăcătuş la cârciumă, au fost linşaţi trei romi (Aurelian Pardalian Lăcătuş, Râpa Lupian Lăcătuş, fraţi, şi Mircea Zoltan, cumnatul lor). Ca urmare, s-au incendiat 14 case aparţinând membrilor comunităţii de romi, iar alte patru au fost distruse parţial.
Trebuie spus că înainte de omor, acolo se consemnaseră ani la rând furturi din case și curți, de la găini la vaci și cai. Țiganii erau bănuiți pentru toate acestea.
Luarea unei vieți de om a umplut, însă, paharul. O parte din sat și-a făcut dreptate cu propriile mâini…
La 11 noiembrie 1997 a început procesul penal
Procesul penal a început foarte târziu. Deși trecuseră aproape 4 ani în sală atmosfera era incendiară. ONG-ul Liga Pro Europa reține astfe acele clipe: ” Spiritele erau încinse: inculpaţii au fost primiţi de către rude şi prieteni ca nişte eroi (unul din inculpaţi şi-a ridicat pumnii şi a gesticulat către cei adunaţi, ca într-un scenariu de miting), de romii din sală cu huiduieli şi înjurături. Orice se întâmpla, era interpretat cu ură sau cel puţin cu suspiciune”.
Deşi romii din Hădăreni se plângeau de existenţa unor ameninţări din partea familiilor inculpaţilor, incidente majore nu s-au întîmplat. Ceea ce se putea observa în sala de şedinţă era incitarea subtilă (prin semne mai mult sau mai puţin obscene, câteva vorbe aruncate în şoaptă) a romilor. Unii dintre cei avizaţi au răspuns la aceste provocări. A fost nevoie şi de intervenţia hotărîtă a preşedintei instanţei pentru a calma spiritele.
Pedepse contestate
Tot Liga Pro Europa mai consemnează: ” Faţă de caracteristicile speţei, pedepsele aplicate inculpaţilor în ceea ce priveşte cuantumul ar putea părea blânde sau în disproporţie cu cele săvârşite. Considerăm că atâta vreme cât persoane care au avut un aport mult mai substanţial la faptele penale deduse judecăţii nu au fost trimise în judecată şi, chiar mai mult, nici nu au fost cercetate pentru acţiunile lor ilicite, deşi existau probe certe, inculpaţii trimişi în judecată nu pot să răspundă pentru întreaga vină, ci în contextul reţinerii unei vini deosebite, doar pentru faptele lor”
În favoarea inculpaţilor s-a reţinut şi scuza provocării. În esenţă, evenimentul Hădăreni reprezintă din punctul de vedere al completului o reacţie coordonată şi concertată a majorităţii locuitorilor faţă de o minoritate compusă din reprezentanţii a două familii de ţigani. Această reacţie a fost justificată, în general, de starea de tensiune creată prin comportamentul social necorespunzător a minorităţii anterior evenimentelor şi, în special, de comportamentul din după amiaza zilei de 20.09.1993 a cinci tineri ţigani aparţinînd celor două familii îndreptate împotriva unei tinere, unui bătrîn şi unui bărbat în floarea vîrstei aparţinînd majorităţii.
Ce a rămas în urmă
Incidentul de o gravitate deosebită a lăsat în urmă răni adânci. În 2005, jurnaliștii de la Ziarul de Mureș au găsit-o pe Dana – Simona Chețan. Ea este soția lui Chețan Crăciun. Dana lucra la un magazin din Hădăreni ca vânzătoare. „În 1993 trebuia să veniți, nu acum. În toți anii ăștia nimeni nu a considerat necesar să mă caute, să vorbească cu mine, despre ceea ce s-a întâmplat atunci”, spunea, pe atunci, Dana.
Ea spune că ”În ziua scandalului, Crăciun Chețan se juca în curtea casei cu fetița lor în vârstă de doi ani. Atunci cineva a venit fugind să îl anunțe. Pe tatăl lui îl băteau trei țigani în stația de autobuz din sat. Ultimele lui cuvinte au fost „ține fata”.
”Îmi mai amintesc doar un firicel de sânge care i se prelingea pe piept. Când a murit, iar nu stiu, pentru că în salvarea către spital au spus că a murit. Dar la spital când l-am luat de piept și l-am scuturat, a horcăit o dată. În buletinul medico-legal, cu data, mâzgălită, modificată, scrie că aorta și traheea erau tăiate. Am lucrat în șapte locuri că să pot să-mi cresc fata”, mai spunea femeia lui Chețan.
Putem să ne oprim aici. Protagoniștii, ca protagoniștii, cei ce rămân în urma unor asemenea tragedii sunt cei ce fac plăâile cele mai grele.