Cazul Berevoiești s-a petrecut la scurt timp după prima mineriadă din 13-15 iunie 1990 de la Bucureşti.
În apropiere de comuna Berevoieşti, judeţul Argeş, au fost descoperite, îngropate, mai multe tone de documente aparţinând Securităţii şi SRI.
Scandalul a explodat atunci când un număr de documente au ajuns la redacţia ziarului România Liberă. La venirea la faţa locului a Procuraturii, ziariştilor le-a fost interzis accesul la cercetări şi cazul s-a stins.
Printre documentele descoperite la Berevoieşti se numărau vechi documente ale Securităţii dar şi documente sustrase de la sediile partidelor de opoziţie atacate în timpul violenţelor de la 13-15 iunie. Pe seama acestora s-a speculat atunci o implicare a Serviciilor Secrete în Mineriade.
90 de saci
”Originea scandalului legat de dosarele de la Berevoieşti se află în evenimentele din decembrie 1989. Varianta oficială prezentată de SRI pretinde că, în acele zile, comandantul Direcţiei I din fosta Securitate, colonelul Gheorghe Raţiu, ar fi ordonat subordonaţilor săi să distrugă toate documentele cu caracter operativ pe care le posedau aceştia. Ofiţerii ar fi rupt hârtiile care atestau implicarea în urmărirea unor „obiective”, precum şi existenţa unei reţele consistente de turnători.”, scria România Liberă în 2012.
Bref, cică aceste hârtii ar fi fost adunate în circa 90 de saci. Aceştia ar fi fost depozitaţi în toaleta unităţii militare care adăpostea sediul Direcţiei I a fostei Securităţi, precum şi într-o cameră de lângă depozitul de armament. În unitatea de securitate, în data de 22 decembrie, au sosit revoluţionarii şi ofiţerii de armată. Apoi, în iunie 1990, când unitatea militară urma să fie mutată, colonelul Dumitru Spătaru şi-ar fi adus aminte de acei saci cu documente şi ar fi ordonat distrugerea lor.
Traseul țuicii
Cei circa 90 de saci de documente au fost încărcaţi într-un camion al SRI, păzit de un echipaj comandat de locotenent-colonelul Nicolae Bordeianu.
Acesta a oprit în drum spre fabrica din Scăieni la o rudă a sa din Berevoieşti. Acolo, ofiţerii şi subofiţerii SRI au fost ospătaţi de gazde. Însă nişte localnici ar fi furat patru saci de documente. Ajunşi la Scăieni, angajaţii fabricii unde urmau să fie distruse documentele ar fi refuzat să preia transportul, pentru că lipseau 100 de kilograme de documente. Mai mult, oamenii erau speriaţi de faptul că trebuie să distrugă acte oficiale ale fostei Securităţi. Aşa că echipajul SRI a oprit la ruda locotenent-colonelului Nicolae Bordeianu, unde a încercat să ardă documentele într-un cuptor de pâine. Nu a reuşit, aşa că echipajul SRI s-a deplasat cu camionul într-o râpă de la marginea localităţii. Acolo, pur şi simplu, documentele au fost incendiate.
Depozitul cu documente rupte şi arse a fost descoperit din întâmplare de văcarul satului. Acesta nu ştia să citească şi a mers cu documentele la învăţătorul din Berevoieşti, care era la picnic cu colegii săi.
Bărbatul a rămas şocat atunci când a văzut documentele cu menţiunea „Strict secret”. Întors în sat, el i-a telefonat redactorului-şef de atunci al „României libere”, Petre Mihai Băcanu. Aşa că „România liberă” a ajuns în posesia multor documente.
„Îmi par mie însumi stupid!”
SRI a dat un comunicat de presă, în care menţiona că acele acte fac parte dintr-un transport de documente „fără valoare operativă”. Chemat din nou în faţa Parlamentului, Virgil Măgureanu a lansat o replică ce a rămas celebră: „Îmi par mie însumi stupid!”. Sacii cu documente au fost depozitaţi în sediul Poliţiei Argeş.
Și Petre Mihai Băcanu avea să scrie, la un moment dat, în “România liberă”, rememorând evenimentele acelor zile: “În 18 mai 1991 am întreprins primele săpături. În stratul de steril adus de Bordeianu de la Mina Câmpulung (zece basculante) am săpat o zi la un fel de puţ, dând la câţiva metri de primul “filon” al “zăcământului” Securităţii. Surpriză: am găsit alături de documente de dinainte de 1989 şi altele din 1990, de la PNL și PNŢ-CD. Certificau participarea noilor sereişti la mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii. Un document datat 18 mai 1990 dezvăluia urmărirea din oră în oră a “obiectivelor”. Era evident ca poliţia politică îşi continua activitatea. În rest, dosare ale disidenţilor, ale celor urmăriţi pentru convingeri religioase. Era evidentă încercarea de a şterge urmele, vieţile unor oameni fiind îngropate a doua oară”.