Comisiunea Administrativă Rurală Craiova transmitea dădea pe 17 aprilie 1917, sub nr. 1788, următorul ordin:
“Unica posibilitate de a evita răspândirea bolilor prin ţiganii nomazi este stabilitatea acestora pe lângă măsurile sanitare generale această măsură se va isbi de rezistenţa mare a ţiganilor şi trebue date de acea ordine severe poliţieneşti. Dar în aceaş măsură trebue să se procure ţiganilor mijloace de existenţă.
Acestea constau în muncile agricole la proprietarii rurali mari şi mici. Ţiganul cunoscut ca leneş ar trebui obligat la lucru prin măsuri speciale de constrângere. De oarece pedeapsa cu închisoare ar avantaja numai lenevia lui ar fi aicea în mod escepţional locul de corecţiune corporală.
Pentru ca la atari corecţiuni să nu se depăşească măsura periclitării sănătăţii sale, această executare a pedepsei ar trebui rezervată anumitelor organe sub prescripţiuni lămurite de executare, fie poliţiei rurale, fie autorităţii comunale.
Prin stabilitatea ţiganilor se va uşura şi plaga furturilor”.
Prin acelaşi ordin comunica că se interzice:
1. Vânzarea oricăror mărfuri din traficul comercial cu un adaus care ar depăşi cu mult profitul obişnuit în timp de pace.
2. de a contribui, din lăcomie de câştig, ca o marfă din traficul comercial să se scumpească, prin predarea din mână în mână la preţuri din ce în ce mai mari.
3. de a depăşi orce preţ maximal fixat de Comandatură. La aceste preţuri predarea este impusă. Vânzătorilor care nu predau mărfurile lor cu preţurile mai jos notate şi le retrag din vânzare li se confiscă marfa.