13 oferte pentru brandul României

SELECŢIE. Ministerul Turismului deschide astăzi cele 13 de oferte primite în cadrul licitaţiei pentru realizarea viitorului brand turistic al României.

„Este vorba de asocieri în componenţa cărora intră mari companii externe şi interne cu expertiză în crearea de branduri de ţară”, menţionează reprezentanţii ministerului într-un comunicat. Termenul-limită de depunere a ofertelor a fost ieri, la ora 12.00. Suma alocată de Ministerul Turismului pentru achiziţia serviciilor de realizare a brandului turistic de ţară provine din fonduri structurale, pentru dezvoltarea şi promovarea turismului.

Firma care va crea brandul turistic naţional al României va fi selectată în urma unei licitaţii internaţionale, una dintre condiţiile impuse participanţilor fiind ca aceştia să mai fi realizat un astfel de proiect. Realizarea brandului turistic va costa în jur de două milioane de euro, iar promovarea acestuia - aproximativ 73 de milioane de euro.