Se pare că primarul ieșean Mihai Chirica nu a făcut nici măcar un PUG în cei 7 ani de mandat, iar toate proiectele au devenit interpretabile, la mila funcționarilor de la Urbanism. Ploaia de procese din ultimele 6 luni este fără precedent: sunt zeci de proiecte mari, în valoare de sute de milioane de euro, care sunt ținute pe loc de 3-4 ani.
Primarul Mihai Chirica a ignorat multă vreme prăbușirea urbanismului, pentru că firmele care nu au primit autorizații nu au trecut la forme extreme de protest care să-i afecteze imaginea.
Beneficiarilor nu li s-au dat nici măcar explicații concrete cu privire la erorile care ar fi trebuit corectate. Companiile au devenit victime colaterale, implicate în războaie personale generate de primar și acoliții săi, acuzând că, în paralel, există o listă de firme agreate și favorizate de Chirica.
La primăria Iași se întârzie cu lunile sau chiar cu anii emiterea documentelor de urbanism. Disperarea oamenilor a atins apogeul, deoarece nu se mai tolerează așteptarea mai mult decât prevede legea pentru un banal certificat de urbanism. În ultima perioadă, instanțele din Iași au primit solicitări de la firme și persoane fizice pentru eliberarea unor documentații de urbanism.
12 firme au dat în judecată Primăria
Pe portalul instanțelor de judecată din România au apărut, recent, o serie de procese intentate de firme și persoane fizice din Iași care au fost încolțite de Serviciul de Urbanism al municipalității. În mod normal, un banal certificat de urbanism are un termen de 15 zile lucrătoare, termen care este respectat în multe orașe mari din România, însă la Iași așteptarea se prelungește cu luni și, în unele cazuri, ani.
Ina Design Company, Flux SRL, Urban Alex Construct SRL, Tunel Sim Car Wash SRL, FEG, Safe Wheels Invest SRL, Zorilor Residence, Eurotech SRL sau Casa Auto SRL sunt firmele care au dat în judecată municipalitatea pentru „forțarea emiterii unui act administrativ”.
În unele cazuri, este vorba de certificate banale, în altele de autorizații de construcție despre care beneficiarii nu știu nimic pentru că nu există o comunicare oficială. Pe lângă firme, mai sunt și persoane fizice. Cu toții cer ca Primăria să fie obligată să emită documente de planificare, relatează Reporteris.