Mormonii au revenit în atenţia publică în această vară odată cu lansarea a doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din SUA din rândul acestei religii. În România, cel mai cunoscut mormon este miliardarul Ion Ţiriac.
Majoritatea americanilor asociază această religie cu bărbaţii cu mai multe neveste. Aproximativ un sfert dintre votanţi au declarat că nu ar vota pentru un preşedinte mormon. Dincolo de politică şi campania electorală, mormonii sunt peste tot: "Cartea lui Mormon", un musical de pe Broadway realizat de creatorii South Park, Matt Stone şi Trey Parker, a obţinut săptămâna trecută, nouă premii Tony. Glenn Beck s-a convertit la mormonism, iar adolescenţii devorează în continuare Twilight Saga, scrisă de scritoarea mormonă Stephanie Lee Meyers. Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre mormoni, prezentate de BusinessInsider.com. Unele dintre ele vin să explice cum a fost posibilă creşterea puternică a numărului de adepţi, în timpul secolului trecut.
A patra religie din SUA
1. Religia Mormonilor are una dintre cele mai mari creşteri printre cultele religioase din Statele Unite ale Americii. Cu 6 milioane de adepţi, mormonii reprezintă, în prezent, cea de-a patra mare religie din SUA, potrivit celor mai recente date ale Pew Research Center. Biserica se extinde cu circa 1 milion de noi membri la fiecare trei ani. Peste un sfert din mormonii din America, inclusiv gazda emisiunii politice de la postul de televiziune Fox News, Glenn Beck, au fost convertiţi la această credinţă.
14 milioane de mormoni în lume
2. Numărul de membri ai religiei mormone a crescut de peste două ori din 1980 încoace. În prezent, sunt peste 14 milioane de mormoni în întreaga lume, din care mai mult de jumătate locuiesc în afara Statelor Unite, conform statisticilor bisericii din anul 2010. Principala cauză a extinderii explozive a acestei religii este angajamentul bisericii într-o misiune de prozelitism, prin intermediul misionarilor. Fiecare tânăr mormon trebuie să facă doi ani de misionariat în ţări străine şi mulţi dintre ei îi descriu ca fiind cei mai buni din viaţa lor. În prezent, sunt peste 50.000 misionari mormoni care îşi servesc biserica în ţări din întreaga lume. Datorită muncii lor misionare, majoritatea mormonilor vorbesc fluent într-o limbă străină. Jon Huntsman, de exemplu, vorbeşte fluent chineza, iar Mitt Romney franceza.
30 de miliarde de dolari
3. Averea bisericii este estimată la peste 30 miliarde de dolari. Principala sursă a bunăstării bisericii mormone este zeciuiala: mormonii trebuie să doneze a zecea parte din venitul lor anual către biserică, pentru a-şi câştiga dreptul să se roage în templu. Din această sursă, biserica adună, în fiecare an, peste 5 miliarde de dolari. De asemenea, biserica face profituri substanţiale din investiţii imobiliare şi din investiţii în afaceri, care sunt gestionate de Deseret Management Corp. Această companie este unul dintre cei mai mari proprietari de ferme şi terenuri în SUA. Ea deţine cel mai mare producător de nuci, AgReserves, postul de radio Bonneville International, situat pe locul 14 în topul posturilor de radio din America, precum şi o companie de asigurări de viaţă. Antreprenoriatul economic face parte din doctrina mormonilor. 88 din cele 112 revelaţii avute de fondatorul bisericii, Joseph Smith, au legătură cu aspecte fiscale.
Politicieni de succes
4. Mormonismul formează oameni de afaceri şi politicieni de succes. În anul 2010, Goldman Sachs a angajat 31de absolvenţi de la Brigham Young University, număr similar cu cel al absolvenţilor angajaţi de la Wharton. Spiritul antreprenorial al bisericii a format oameni de afaceri puternici, printre care candidaţii la preşedinţia SUA Mitt Romney şi Jon Huntsman Jr. Alţi directori executivi celebri adepţi ai religiei mormone sunt David Neeleman, fondatorul Jet Blue, Eric Varvel, directorul executiv al Credit Suisse, şi Gary Crittenden, fostul director financiar al Citigroup. De altfel, cel mai bogat român este, conform Top 300 Capital, Ion Ţiriac, care este mormon. Potrivit clasamentului, Ţiriac deţine o avere estimată la 1,5-1,6 miliarde de euro. Ţiriac a recunoscut public că este mormon, într-un interviu acordat, în 2008, jurnalistului Marius Tucă. Mormonii deţin un număr mare în cadrul conducerii unor companii mari, inclusiv Marriott, American Express, Dell, Lufthansa, Fisher-Price şi Deloitte. Iar optimismul, sinceritatea şi valorile familiale pe care le promovează fac din ei buni politicieni. Exemple în acest sens sunt 15 senatori şi congresmani din SUA, printre care liderul majorităţii din Senat, democratul Harry Reid.
Recrutaţi de serviciile secrete
5. CIA şi FBI desfăşoară programe de recrutare din rândul mormonilor. Aparenta incoruptibilitate a moralei mormone le conferă calitatea unor candidaţi ideali pentru posturile cu putere de decizie în aplicarea legii şi pentru agenţiile de informaţii. Mormonii sunt foarte bine reprezentaţi în CIA. Potrivit unui recrutor, misionarii mormoni reîntorşi acasă sunt căutaţi pentru cunoştinţele de limbi străine, faptul că nu consumă droguri şi alcool şi pentru respectul faţă de autorităţi.
Canon religios flexibil
6. Profeţii mormoni moderni fac o conexiune între mesajele lui Dumnezeu şi credincioşi. Doctrina "revelaţiei continue" este un pilon central în religia mormonă. Mormonii cred că Iisus, luminat de Dumnezeu (sau Tatăl Ceresc), conduce biserica revelându-şi voinţa preşedintelui Bisericii lui Iisus Hristos al Sfinţilor din Zilele din Urmă, care este considerat un profet al zilelor noastre. Mormonii privesc afirmaţiile profeţilor moderni ca pe o nouă scriptură şi acceptă ideea că Dumnezeu ar putea revela mai multe scripturi în viitor. Astfel, spre deosebire de cultele creştine, mormonii au un canon religios flexibil. Există mereu posibilitatea ca doctrina bisericii să se schimbe. Cea mai cunoscută dintre profeţiile moderne este revelaţia din 1978, potrivit căreia orice bărbat, inclusiv cei negri, pot deţine preoţia lui Mormon.
Saga Twilight, alegorie mormonă
7. Twilight saga este de fapt despre credinţa mormonă în căsătoria eternă. Volumele Twilight, scrise de autoarea mormonă Stephanie Meyers, sunt o alegorie a conceptului de sorginte mormonă a "căsătoriei cereşti", credinţa că un cuplu care este unit într-un templu mormon va rămâne legat pentru totdeauna, inclusiv după moarte. Legătura dintre Edward şi Bella este pecetluită atunci când Edward o muşcă pe Bella. La fel ca în cazul căsătoriei mormonilor, nu există cale înapoi pentru Bella, care a fost transformată în vampir pentru totdeauna. Cu certitudine, această idee a atras publicul. Volumele s-au vândut în peste 116 milioane de exemplare în 38 de limbi din întreaga lume. Iar filmul realizat după aceste cărţi a adunat până acum peste 1,8 miliarde de dolari.
Cum văd mormonii poligamia
8. Biserica mormonă crede că poligamia poate fi ceva bun după moarte. Deşi biserica oficială a mormonilor a abolit această practică în 1890, crede în continuare că principiul divin al mariajului cu mai multe persoane se poate aplica în rai. În caz de moarte sau divorţ, bărbaţii mormoni îşi pot găsi o nouă soţie şi toate căsniciile cereşti vor fi onorate în eternitate. Biserica oficială încearcă să se distanţeze de cei circa 40.000 de fundamentalişti mormoni care practică în continuare poligamia în SUA.
9. Mormonii poartă lenjerie intimă specială. Mormonii poarte lenjerie intimă specială numită "haină-templu", ca să le reamintească de legământul lor cu templul mormon. Lenjeria este croită în aşa fel încât să "protejeze de tentaţie şi rău". Mulţi adepţi ai acestei religii cred că aceşti chiloţi speciali le conferă protecţie spirituală.
Iisus va reveni în SUA
10. Mormonii cred că Iisus, atunci când se va întoarce pe Pământ, va veni în SUA. Chiar dacă este o religie care se extinde în întreaga lume, este, în esenţă, o religie americană. Mormonii cred că Iisus Hristos a vizitat continentul american la scurt timp după înviere pentru a-i învăţa adevărul pe indigeni, care erau de fapt membri ai unor triburi din Israel. După ce toate bisericile creştine au căzut în apostazie, Dumnezeu l-a trimis pe Îngerul Moroni să-i descopere noua scriptură lui Joseph Smith, un om simplu din Palmrya, New York. Una dintre revelaţiile pe care i le-a dat Dumnezeu lui Joseph Smith este că Iisus se va întoarce personal să domnească peste regatul paradisiac al pământului şi că va sta în templul mormon din Jackson, statul Missouri.
11. 100.000 de mormoni participă, în fiecare an, la reconstituirea bisericii din Cartea lui Mormon. În fiecare an, în luna iulie, mormonii se adună în Palmyra, New York, să vadă un spectacol în aer liber pe baza Cărţii lui Mormon. Spectacolul, la care participă peste 650 de actori, are loc pe o scenă în 10 nivele. Mulţi spun că acest spectacol a jucat un rol important la convertirea lor.