11 hoteluri amendate şi închise din cauza mizeriei

În plin sezon estival, zece hoteluri de două stele și cu prețuri accesibile, dar și un hotel cunoscut pentru tratamentele balneo, din Herculane, au fost închise de autorități. În urma controalelor efectuate în perioada 5-10 iulie, angajaţii direcţiei de control din Ministerul Turismului au amendat stabilimentele în cauză cu 50.000 lei şi le-au retras certificatele de clasificare.

 Hotelurile sancţionate sunt: Naţional și Unirea din Mamaia; Banat din Olimp; Clăbucet, Romanţa, Bâlea, Terra, Caraiman, Craiova şi Slatina din Neptun; dar și Cerna din Băile Herculane. Inspectorii au găsit numeroase nereguli, printre care se numără: faţade deteriorate, mobilier uzat, instalaţii şi obiecte sanitare stricate şi pătate, mochetele de pe holuri deteriorate, saltele învechite şi murdare, tâmplărie distrusă, încuietori defecte la ferestre şi uşi.

Fără autorizații nu primesc turiști

Până la remedierea neregulilor, hotelurile sunt închise, întrucât legea prevede că „este interzisă funcționarea structurilor de primire turistice fără certificate de clasificare, cu certificate de clasificare expirate sau cu o altă structură a spațiilor decât cea stabilită prin anexa certificatului de clasificare”. Nu e prima dată când aceste hoteluri ies la prost la control. În anii anteriori au fost sesizate probleme similare, ba chiar au fost întocmite procese verbale de constatare, însă măsurile dispuse de autorități nu au fost respectate.