Primul proiect pe care noua echipă îl va realiza este Festivalul Basarabia de la sfârşitul lunii martie
Adunarea Generală a Federaţiei Asociaţiilor de Basarabeni din România, s-a desfăşurat, la finele săptămânii trecute, la Braşov. Aici şi-au dat întâlnire reprezentanţii asociaţiilor membre, tineri basarabeni aflaţi la studii din 14 centre universitare din România. Pe ordinea de zi a Adunării au fost subiecte precum aderarea de noi membri, dezvoltarea de parteneriate strategice, cât şi alegerea noii conduceri. La nivelul centrelor universitare din ţară există mai multe asociaţii care sprijină, apără şi promovează drepturile tinerilor basarabeni din România, toate acestea având pe agenda lor experienţă şi activităţi frumoase desfăşurate pentru integrarea şi dezvoltarea elevilor şi a studenţilor basarabeni. Pentru a coagula cumva eforturile lor, la începutul lui 2012, 13 asociaţii de basarabeni din 13 centre universitare din ţară au iniţiat demersul organizării acestora într-o structură unitară, care a devenit, în prezent, Federaţia Asociaţiilor de Basarabeni din România (FAB). Aceasta a fost înfiinţată cu scopul de a reprezenta interesele comune ale studenţilor şi elevilor de etnie română din Republica Moldova aflaţi la studii în România cu stimularea participării acestora la actul educaţional şi la viaţa socială, economică şi culturală. Acest obiectiv face parte din statutul federaţiei care a fost conceput şi semnat de către liderii celor 13 organizaţii fondatoare. Între timp s-a mai înscris în FAB şi a paisprezecea asociaţie. Ion Cobîşenco, noul preşedinte al FAB România După prezentarea candidaţilor, noul Birou de Conducere FAB România are următoarea componenţă: preşedinte – Ion Cobîşenco (ASB Craiova); vicepreşedinţi : Constantin Cernega (ASEB Bucureşti) şi Petru Ciobanu (OSB Constanţa); secretar general: Cristina Rusu (ATRAG Iaşi) şi nu în ultimul rând, consilier FAB – Maria Malanciuc (ASB Petroşani). Primul proiect pe care noua echipă îl va realiza este Festivalul Basarabia – la sfârşitul lunii martie, cu ocazia zilei de 27 martie – Ziua Unirii din 1918. Acesta se va desfăşura în cele 14 centre universitare de care aparţin asociaţiile membre FAB România şi va fi urmat de o serie de activităţi de stimulare a participării studenţilor şi elevilor din Republica Moldova aflaţi la studii în România la actul educaţional şi la viaţă socială, economică şi culturală. Sigla sub care îşi desfăşoară FAB activitatea ilustrează un cocostârc. "Noi ne-am gândit la cocostârcul din <<păsările>> scrisă de iubitul poet naţional Ion Druţă. Pentru noi este un cocostârc, simbol al vieţii, prosperităţii şi longevităţii. Asta pentru că ne dorim un traseu cat mai lung şi de succes. Totodată, ne propunem să avem o prezentă puternică în mediul online", a declarat Ion Cobîşenco, preşedintele FAB. "FAB România reprezintă o entitate foarte importantă pentru toţi studenţii şi elevii basarabeni aflaţi la studii în România, fiind unica organizaţie naţională de acest gen. Sper să avem o colaborare cât mai fructuoasă şi să contribuim cu toţii la binele comun al comunităţii pe care o reprezentăm", a mai spus tânărul preşedinte basarabean. </păsările>